De ce a murit, de fapt, Daniela Niță? Rezultatul autopsiei

Daniela Niță, șefa firmei de echipamente pirotehnice care a organizat concertul din Colectiv, din data de 30 octombrie 2015, primise cea mai mare pedeapsă dintre toți cei învinuiți: 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Daniela Niță, patronul firmei de echipamente pirotehnice care a organizat concertul celor de la Goodbye to Gravity, în fatidica noapte de 30 octombrie 2015, în Clubul Colectiv, a fost găsită decedată în locuința sa din Sectorul 5. Descoperirea a fost făcută de Polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București.

Daniela Niță (44 ani în momentul decesului) este, de asemenea, inculpatul care a primit cea mai mare pedeapsă în dosarul „Colectiv”, vorbind în acest caz de 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Trupul acesteia a fost mai apoi dus la IML pentru autopsie, în vederea stabilirii cauzei morții. În urma procedurilor s-a constatat că Daniela Niță nu ar fi fost ucisă, așa cum sugerau unele voci, pe trupul acesteia neexistând nicio urmă de violență. În plus, medicii legiști au stabilit că Niță a decedat în urma unui stop cardio-respirator, în somn.

În luna septembrie, Daniela Niță ar fi trebuit să afle sentința finală în dosarul „Colectiv”. De menționat că în același dosar, cei doi pirotehniști ai fimei care au participat la montarea artificiilor au primit câte 9 ani și 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani, în timp ce soțul Danielei Niță, Cristian, a primit 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Cristian Niță este, de asemenea, director al firmei.

153 de secunde – de atât a fost nevoie ca o simplă scâteie ajunsă pe buretele de antifonare să se transforme într-o adevărată tragedie. Zeci de tineri au murit, în acea seară, arși ori călcați în picioare de alții care încercau să iasă pe singura cale de acces a clubului. Alte zeci au murit în lunile următoare, răpuși de condițiile mizere din spitalele românești, cele ce nu le-au dat nicio șansă de vindecare.

Citește și: Micutzu: „Eu ştiu că sunt persoană publică şi era subiect de ştiri, dar să confecţionezi ştiri nu mi se pare normal”