Gabriela Firea

Primarul General al Capitalei a sperat degeaba că teatrele se vor redeschide odată cu relaxarea măsurilor de distanțare socială anunțate de Guvern. Gabriela Firea spera chiar că teatrele se vor redeschide din 15 iunie, dar reprezentanții Guvernului au considerat că sălile de jocuri de noroc au un impact mult mai benefic asupra stării psihice a cetățenilo.

Edilul Capitalei chiar a discutat recent cu managerii teatrelor din Bucureşti despre posibilitatea reluării treptate a spectacolelor cu public, acest anunţ fiind aşteptat de sute de artişti şi mii de bucureşteni. Municipiul Bucureştiul are la dispoziţie, pentru desfăşurarea activităţilor culturale, peste 10.000 de locuri în sălile de spectacol, dar criza generată de coronavirus a blocat accesul publicului la reprezentaţiile teatrelor.

„Teatrele rămân în continuare închise, deşi noi am propus un program prin care să se vândă mai puţine bilete pentru spectatori decât numărul de locuri şi am fi luat toate măsurile de protecţie pentru actori şi regizori. Nu vom înţelege absolut niciodată, pentru că nu există argument temeinic, de ce Guvernul nu acceptă redeschiderea teatrelor, pentru că ele nu sunt mai periculoase decât bisericile”, a reacționat Firea.

Sălile de spectacol în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile publice de cultură bucureştene, sunt următoarele:

  • Teatrul Municipal „L. S. Bulandra”: Sala Liviu Ciulei (Izvor) – 355 locuri (Str. Schitu Măgureanu 1, sect. 5); Sală Laborator – 60 locuri; Sala Toma Caragiu – 243 locuri (J.L. Calderon 76A, sect. 2), Studio Space – 120 locuri
  • Teatrul „C.I. Nottara” – Magheru (Horia Lovinescu) – 336 locuri, Studio (George Constantin) – 100 locuri
  • Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” – Sala Savoy – 393 locuri, Grădina de Vară Herăstrău – 2.255 locuri
  • Teatrul Mic – Teatrul Mic (Str. Constantin Mille nr. 16, sect. 1) – 271 locuri, Teatrul Foarte Mic (Bd. Carol I, nr. 21, sect. 1) – 95 locuri
  • Teatrul Tineretului Metropolis (Str. Mihai Eminescu nr. 89, sect.2) Sala Mare – 150 locuri, Sala Amfiteatru – 100 locuri, Sala GLORIA (fost cinema Gloria – Str. Bucovina nr. 6, sect. 3) – 400 locuri
  • Teatrul de Comedie – Sala Radu Beligan (Str. Sf. Dumitru nr. 2, sect. 3) – 317 locuri, Sala Studio (Str. Sf. Dumitru nr. 2, sect. 3) – 53 locuri, Sala Nouă (Str. Sf. Vineri nr. 11) – 56 locuri
  • Teatrul Masca – Sala Elisabetană (Bd. Uverturii nr 70, sector 6) – 125 locuri
  • Teatrul Odeon – Sala Majestic (Cal. Victoriei 40-42, sector 1) – 300 locuri; Sala Studio (Cal. Victoriei 40-42, sector 1) – 100 locuri
  • Teatrul Evreiesc de Stat – Sală Spectacol (Str. dr. Iuliu Barasch nr. 15, sector 1) – 196 locuri
  • Teatrul „Ion Creangă” – Palatul Naţional al Copiilor – 650 locuri, Sala mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23, sect. 1) – 60 locuri
  • Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” – Sala Mare (Str. Eremia Grigorescu nr. 24, sector 1) – 326 locuri, Sala AnimaStudio (Str. Eremia Grigorescu nr. 24, sector 1) – 40 locuri
  • Teatrul Excelsior – Sala Mare (Str. Academiei nr. 28-30, sector 1) – 180 locuri, Sala Studio (Str. Academiei nr. 28-30, sector 1) – 50 locuri
  • Circul Metropolitan Bucureşti – Sala spectacol (Aleea Circului nr. 15, sector 2) – 1.850 locuri
  • Opera Comică pentru Copii Sala Mare (Calea Giuleşti nr. 16, sector 6 – fostul Teatru Giuleşti) – 424 locuri, Salon Mozart (Calea Giuleşti nr. 16, sector 6- fostul Teatru Giuleşti) – 120 locuri, Sala UnderGround (Calea Giuleşti nr. 16, sector 6 – fostul Teatru Giuleşti) – 120 locuri
  • Teatrul „Stela Popescu” – Palatul National al Copiilor – Sala Mare (Bd. Tineretului nr. 8-10, sect. 4) – 740 locuri
  • Teatrul Dramaturgilor Români – Sala Ion Băieşu (Calea Griviţei nr. 64-66, sect. 1) – 100 locuri, Sala Iosif Naghiu (Calea Griviţei nr. 64-66, sect. 1) – 60 locuri.

Citește și: Promenada cu fântâni și Muzeul Copiilor au primit votul Consiliului General al Municipiului București

HashtagNews.ro