Violeta Alexandru

Situația de urgență a schimbat multe în România lui martie 2020. Dacă ieri, ministrul de Interne, Marcel Vela, declara cum că multe dintre activitățile din România vor intra în pauză o perioadă, iată că Violeta Alexandru vine să îi sprijine pe toți, suspendând controalele de orice fel destinate angajatorilor. Astfel, aceasta i-a asigurat pe cei ce au afaceri în țara noastră că Inspecția Muncii nu are de gând să le facă viața un iad acestora.

Chiar și așa, inspecțiile nu vor fi suspedate de tot. În cazuri de maximă urgență, aceștia vor continua să facă controale dacă vor fi sesizări. În mod excepțional, Inspectoratele Teritoriale de Muncă vor avea dreptul să practice în continuare controale, caz în care va fi vorba despre nerespectări ale decretului și ale prevederilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Ne referim aici la declarațiile ministrului Vela de aseară, cu privire la sistarea activității anumitor categorii.

„De săptămâna trecută, am urmărit şi chiar am ţinut legătura cu angajatori, asigurându-i că Inspecţia Muncii nu le va face viaţa (şi mai) grea. Mandatul meu se bazează mult pe comunicarea cu cei cu care interacţionăm, prin natura atribuţiilor. Vorbesc personal cu multe persoane. Inspectorii vor merge, totuşi, în control, la sesizări, mai ales când acestea se referă la perioada anterioară situaţiei delicate prin care trecem în prezent. Ca să fie şi mai clar, am emis Ordinul conform căruia efectuarea de controale la angajatori de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă va fi suspendată în această perioadă, excepţie făcând controalele pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă fapte cu un grad grav de punere în pericol social şi a accidentelor de muncă!”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre situația de urgență.

Citește și: Ministrul de Finanțe spune că nici în sectorul său nu vor fi probleme

#News