Coronavirusul, subiectul cel mai discutat de ceva luni încoace, face victime și în rândul băncilor. Da, avem (momentan) 246 de infectați, dar câte bănci? Deja știm ca economia pică mai jos ca leul în scădere, că probabil vom trăi din zahăr, făină și hârtie igienică raționalizată, dar: ce facem cu băncile?

Cum rămâne cu mesajele bipolare care te amenință că vei fi raportat la biroul de credite dacă nu achiți acum și aici, dar se încheie festiv cu ”Vă mulțumim că sunteți clientul nostru!”.

Există bănci înțelegătoare? Pare utopic, dar există.

Primul exemplu:

ING Bank România oferă clienților posibilitatea să amâne dintre rate, iar liniile de credit ale companiilor vor fi prelungite cu 3 luni. Vor fi soluții, trebuie să fie, ca de exemplu o plată eșalonată pentru fiecare client în parte. Pentru că, până la urmă, discutăm aici de o epidemie. Cât de înțelegătoare mai poate fi ING? A luat în calcul inclusiv clienții care își pot pierde locul de muncă sau pot suferi probleme de sănătate. Pentru că, da…epidemie!

Al doilea exemplu:

Banca Transilvania permite clienților să amâne până la 3 rate:

“Clienții care au dificultăți temporare la plata ratelor – fie de natură medicală, carantină, izolare, fie din cauza situației economico-financiare conjuncturale – sunt îndrumați să contacteze banca pentru identificarea soluției potrivite”, anunță cea mai mare bancă din România.

De asemenea, mai există și alte bănci înțelegătoare când vine vorba de epidemia cu coronavirus: măsuri de suspendare a ratelor au mai anunțat și CEC Bank, Banca Românească și Raiffeisen.

Ce fac alte bănci? Păi, spun că pot amâna ratele la credite doar cu ajutor de la Guvern și BNR. De asemenea, pretențiile rămân acolo: garanții de stat pe 12 luni, derogări de la mai multe reglementări, lege pentru Prima Casă și semnătura electonică.

Desigur, sunt și bănci care vor continua să amenințe cu ”Stimate client, vă informăm că a trecut scadența extrasului de cont. Vă rugăm să achitați urgent suma de plată!”. Adică, coronavirusul mai trece, de epidemie mai scapi. Dar de mesajul de la bancă, niciodată.

Până la urmă, se caută soluții tehnice individuale și legale, se discută, se gândesc treburile ”la rece” și ”în favoarea clientului”. Există două asociații care ar putea spune mai multe pe acest subiect, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizații care reprezintă toate băncile din țară.

”Pentru a putea implementa o astfel de măsură în sprijinul clienților care se confruntă cu probleme de lichiditate generate de efectele pandemiei de COVID-19 este necesar ca, în urma analizei făcută cu reglementatorii și auditorii, astfel de măsuri acordate de bănci în condiții excepționale să nu conducă la deteriorarea profilului de risc pentru clienții și expunerile respective, potrivit reglementărilor europene si naționale în ceea privește riscul de credit, au afirmat cele două organizații.”

Întrebările care rămân: ce ne va afecta mai mult sănătatea? Coronavirusul sau băncile care nu înțeleg coronavirusul?

Citește și: Sfârșitul pandemiei de COVID-19 este aproape, susține un laureat Nobel

#News