Arest la domiciliu pentru doi bărbaţi care au sustras cabluri de telecomunicaţii din Brăila

Ei au fost depistaţi în flagrant, în timp ce furau cabluri de telecomunicaţii din sistemele de canalizare de pe raza municipiului Brăila.

Doi bărbaţi din Brăila, cercetaţi pentru sustragere de cabluri de telecomunicaţii, furt care a dus, săptămâna trecută, la distrugerea reţelei de telefonie fixă de la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, au fost arestaţi la domiciliu, informează IPJ Brăila, potrivit g4media.ro.

Cei doi bărbaţi în vârstă de 23 şi 50 de ani, ambii din Brăila, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind depistaţi în flagrant, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, în timp ce furau cabluri de telecomunicaţii din sistemele de canalizare de pe raza municipiului Brăila. 

Aceştia se deplasau cu un autoturism, iar în momentul depistării s-a constatat că bărbatul în vârstă de 50 de ani, care conducea maşina, avea o îmbibaţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.„În urma continuării cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada 09-13 ianuarie a.c., aceştia ar fi săvârşit alte două fapte de furt de cablu. De asemenea, urmare a sesizării din data de 9 ianuarie a.c., de către un angajat al unei companii de telecomunicaţii cu privire la faptul că au fost semnalate deranjamente, poliţiştii au stabilit faptul că persoanele în cauză ar fi sustras cablu de telecomunicaţii dintr-un cămin de canalizare situat pe Şoseaua Naţională Veche din municipiu”, a comunicat IPJ Brăila. 

Furtul de cablu din data de 9 ianuarie are legătură cu distrugerea reţelei de telefonie fixă de la Spitalul Judeţean, comunicarea cu pacienţii fiind afectată atât în Corpul A al spitalului, cât şi în Corpul B.

Potrivit managerului Spitalului Judeţean, Delia Râşnoveanu, problema a fost remediată în Corpul A, în timp ce în Corpul B s-a găsit o soluţie provizorie pentru ca aparţinătorii să ia legătura cu rudele internate, fiind asigurate telefoane mobile pe mai multe secţii. „În continuare se efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Pe 17 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila i-a prezentat pe cei doi cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de aceştia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu de către Judecătoria Brăila”, precizează IPJ Brăila.

Tot mai mulți tineri sunt epuizați din cauza muncii