Ministrul Ligia Deca anunță zeci demisii din funcția de director, înainte de începerea anului școlar

Aproximativ 60% dintre directori au invocat drept motiv al demisiei salariul scăzut.

Profesoara
Profesoara Sursa foto pIxabay.com

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că „undeva până într-o sută” de directori de şcoli au demisionat în ultima perioadă, aproximativ 60% dintre aceştia invocând drept motiv al demisiei nivelul salarial scăzut. Ea a afirmat că există promisiuni conform cărora chestiunea privind remunerarea directorilor va fi rezolvată în următoarele săptămâni, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit ministrului, este o problemă de grilă de salarizare care este anexă la Legea salarizării publice, a fost semnalata în scris atât Ministerului Muncii, cât şi la nivel guvernamental încă din luna iulie, fiind promisiuni că se va găsi o soluţie în următoarele săptămâni.

„Am centralizat situaţia. 94, 95 (de directori de şcoli au demisionat – n.r.), dacă îmi aduc aminte bine. Dintre aceştia, aproximativ 60% au invocat, ca motiv al demisiei, condiţiile salariale, deci au fost şi demisii care prezumăm că nu au avut neapărat legătură cu asta. Ştim problema, ea s-a agravat odată cu momentul în care s-a introdus în bază o sumă suplimentară. Este o problemă de grilă de salarizare care este anexă la Legea salarizării publice, am semnalat-o în scris atât Ministerului Muncii, cât şi la nivel guvernamental încă din luna iulie, avem promisiuni că se va găsi o soluţie în următoarele săptămâni ”, a afirmat Ligia Deca.

Ea a exprimat disponibilitatea ministerului de a lucra pentru rezolvarea problemelor legate de salariile directorilor de şcoli, spunând că este normal ca aceştia să fie remuneraţi corespunzător. Colonii de furnici roșii de foc, identificate în Europa