Ceremoniile de comemorare a eroilor Revoluției, cu măsuri „de alertă”

Cum mască și de la distanță

La 31 de ani de la Revoluție, ceremoniile de comemorare a eroilor se vor desfășura sub incidența stării de alertă, cu număr limitat de persoane, precum și cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Ceremoniile oficiale definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autoritățile și instituțiile publice în spații închise, precum și întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, ședințe, reuniuni de lucru pregătitoare/ședințe ale Guvernului/comisiilor, se pot desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară

CNSU

„Activitățile organizate în spații deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane și respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară activitatea;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării activității;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, potrivit deciziei CNSU nr. 60/17 decembrie.

Citește și: George Simion ne „șoșochează” din nou

#News