Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește Târgul de Sfinții Constantin și Elena

Intrarea este liberă, programul de vizitare fiind între orele 10.00 – 19.00.

Asociaţia Urban Events organizează în perioada 19 – 21 mai, Târgul de Sfinții Constantin şi Elena, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, potrivit g4media.ro.

Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este între orele 10.00 – 19.00.

 Curtea muzeului găzduieşte meşteri și artizani veniţi din toate zonele ţării. Vizitatorii iubitori de tradiție pot alege cadouri realizate manual: ii de colecție și ii noi din diferite zone etnografice, icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, covoare tradițonale țesute în război, brâie, opinci, vase din ceramică, bijuterii din argint sau cu pietre semiprețioase, obiecte din lână împâslită, decorațiuni și tablouri, jucării, cosmetice naturale, lavandă, flori și multe altele.

 Producătorii aduc la târg o mulțime de bunătăți, brânzeturi proaspete și maturate din lapte de capră și de oaie, afumături tradiționale, fructe şi legume de sezon, miere și produse apicole, ţuică de la Cuca Măcăii, turtă dulce și covrigi, prăjituri de casă făcute după rețete din Banat, plăcinte și baclavale, dulceţuri, sucuri de cătină și aronia.

 În curtea interioară colecționarii de antichități vă invită într-o călătorie în timp. Aduc din lăzile de zestre și gospodăriile satelor roţi de tors, unelte din gospodăria țărănească, blidare, ciubere, porți, lingurare, costume populare autentice, covoare, icoane şi mobilier ţărănesc, dar și bijuterii, statuete, sfeșnice, cărți, numismatică, tablouri, decorațiuni și fel de fel de obiecte de colecție. La târg vor fi preparate bucate delicioase cum ar fi gogoși, kurtos kalacs, șuberek, plăcinte, frigărui de curcan cu dovlecei, sărmăluțe cu mămăligă, borș de pește, crap prăjit cu mămăligă și mujdei, papricaș de pui.

Marile averi ale persoanelor fizice, în vizorul ANAF