Drumarii continuă lucrările de deszăpezire pe Transalpina pentru deschiderea circulației pe DN 67C

Circulația rutieră pe DN 67C – Transalpina este oprită pe circa 30 de kilometri, între Obârșia Lotrului (județul Vâlcea) și Rânca (județul Gorj).

Drumarii continuă lucrările de deszăpezire pe DN67C – Transalpina. Utilajele au înaintat cu greutate, în condițiile în care, în zona înaltă (Rânca – Obârșia Lotrului), nămeții depășeau trei metri înălțime, potrivit ziare.com. ”Chiar dacă în weekend a nins puțin, lucrările de îndepărtare a zăpezii continuă pe DN 67C, Transalpina. Se lucrează cu încărcătoare de mare capacitate și autofreze. Termenul de reluare a circulației pe tronsonul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului este 30.06.2023, dar colegii noștri de la SDN Târgu-Jiu și SDN Vâlcea depun eforturi ca circulația să se reia în timp cât mai scurt. Reamintim participanților la trafic că sectorul rămâne închis și accesul neautorizat este interzis”, a transmis de DRDP Craiova.

Circulația rutieră pe DN 67C – Transalpina este oprită pe circa 30 de kilometri, între Obârșia Lotrului (județul Vâlcea) și Rânca (județul Gorj).

Pe acest tronson, șoseaua ajunge la peste 2000 de metri altitudine, zăpada căzută fiind foarte mare .La începutul lunii mai, au început lucrările de deszăpezire pe această porțiune, pentru ca circulația să se poată relua la 1 iunie pe tot tronsonul drumului, în lungime totală de aproximativ 150 de kilometri. În această zonă, șoseaua ajunge la cel mai înalt punct, 2.145 de metri, în pasul Urdele. Transalpina, în judeţul Alba, are 79 de kilometri, până la limita cu judeţul Vâlcea. În total, şoseaua alpină străbate 148 de kilometri, de la Sebeș (Alba) până la Novaci – Bengești (Gorj).

Transalpina străbate patru județe, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județele Gorj și Vâlcea, unde se prezintă ca o „șosea de creastă”, trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).

Marile averi ale persoanelor fizice, în vizorul ANAF