Casa Share este, pentru cine nu știe, o organizație care a schimbat mii de vieți. Și continuă să o facă, chiar și pe vreme de pandemie. Iar atunci când statul ridică din umeri, un om a ales să fie un exemplu pentru mulți alții. Politicieni sau oameni de rând. Bogdan Tanasa este cel care a pus prima cărămida la Casa Share. Și, da, se descrie ca un ”om ca oricare altul”. Nu e un om ca oricare altul.

Am urmărit mereu cam toate ”minunile” care se întâmplă la Casa Share, deși sunt un om care a cam renunțat să creadă în minuni. Concluzia cuiva a fost „De-ar ajuta oamenii măcar sfertul sfertului sfert din cât ajută Bogdan!”. Concluzia mea e că, o minunte, cât de mică, putem face toți.

Exemplul este pe Facebook:

”Ieri ne-a ajuns marfa din China cu un avion privat, închiriat din Belarus.

Acum 1 lună faceam primul apel să aducem echipamente medicale. Am format un grup pe Whatsapp cu mai mulți prieteni personali și firme să adunăm fonduri și am contactat un prieten din Iași cu o firmă import-export din China! Mi-a promis că ne aduce marfa fără ados comercial!

Cu ajutorul nostru a facut același lucru pentru zeci de Spitale si Ong-uri din Moldova si din tot restul tarii: un total de 52 m3, echivalentul a doua containere sunt aduse pe avion 101,000 masti FFP2, 410,000 masti chirurgicale, 9000 combinizoane speciale, 84,000 de manusi. Un singur om cu câțiva angajați in Romania dar si in China a reusit sa facă minuni pentru Moldova și multe orașele din Romania, în locul Statului Român. Stiti care e singura lui rugaminte? Doreste sa rămână anonim, să poată continua munca.

Eu încă stau separat de famile de 20 de zile, ca să pot lupta prin Spitale, sunt foarte obosit dar mulțumit! Am mai livrat echipamente medicale în Spitale și 4 tuneluri dezinfectante, dupa ce am descarcat un Tir în 4 oameni!

Am muncit pe 3 fronturi: Spitale, Construcția Casei Share 23, împărțire alimente bătrâni și sărmani. Treaba la Spital ne-am cam făcut-o, Statul trebuie să-și facă treaba de acum. Mâine revin cu poze de la șantierul Casa Share 23.

Vă mulțumesc vouă tuturor pentru toată susținerea voastră!”.

Citește și: Moaște, medici și preoți – în luptă cu coronavirusul

#News