FOTO realitatea.net
FOTO realitatea.net

Gabriela Firea a scris pe Facebook că Primăria Capitalei acordă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu afecțiuni cronice. De asemenea, edilul Capitalei enumeră criteriile care stau la baza obținerii unor astfel de servicii în plină criză de coronavirus.

Primăria Capitalei, veste bună pentru bucureșteni

#IngrijiriLaDomiciliu #Impreuna
Primăria Capitalei sprijină persoanele cu afecțiuni cronice prin acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu

Ca urmare a limitării, în prezent, a accesului la serviciile medicale acordate în unitățile sanitare și pentru a-i proteja pe seniorii noștri în această perioadă, Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București împreună cu partenerii săi, asigură servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu afecțiuni cronice de pe raza municipiului București. Astfel, de astăzi doritorii pot apela la numărul de telefon gratuit 0800821218 în vederea înscrierii într-o bază de date.

Specialiștii noștri se vor deplasa în teren, la fiecare caz în parte, cu echipament de protecție, vor evalua situația socio-medicală, vor colecta informațiile necesare în vederea constituirii unui set minim de documente.

Aceste documente sunt completate la momentul vizitei sau se va apela la instrumente electronice de scanare a documentelor fără a întârzia acordarea acestor servicii.

Ce criterii trebuie să îndeplinească bucureștenii

Pot apela la serviciile de îngrijire la domiciliu persoanele:
a) încadrate de către membrii echipei, în urma evaluării, într-unul din următoarele grade de dependență: IA, IB, IC, IIA, IIB, IIC sau IIIA;
b) cu domiciliul sau reședința pe raza municipiului București, de minim 6 luni înainte de formularea cererii;
c) care nu se pot gospodări singuri, nu au întreţinători sau aceştia nu se pot ocupa de îngrijirea persoanei dependente ori nu îi pot acorda sprijinul necesar în vederea realizării activităților zilnice, de bază și instrumentale;
d) pentru care s-a depus un dosar complet;

Dosarul cu actele necesare, împreună cu fișa de evaluare socio-medicală, vor fi analizate de îndată ce sunt primite pe adresa de e-mail a instituției (registratura@dgas.ro) în ședințe extraordinare, de către o comisie formată din angajați ai D.G.A.S.M.B., numiți prin Decizie a Directorului General. Ședința va avea loc prin intermediul video-conferinței. (…)”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Citește și Florea, arătat cu degetul de toată lumea: Țărănușul de la Primăria Sector 5

#NEWS