Facturile la energie electrică și gaze naturale, motive de îngrijorare maximă pentru români ( STUDIU)

Facturile la energie electrică au devenit un factor de stres

Românii sunt cei mai stresați din cauza facturilor la energie electrică (30%) și a gazelor naturale (24%). Cea mai mică îngrijorare o provoacă plata facturilor la internet (12%), potrivit unui sondaj realizat de către firma de cercetare Cult Research.

Mai mult de jumătate dintre români cheltuiesc între 10-30% din venitul familiei pentru a achita utilitățile în timp ce o treime dintre ei cheltuiesc mai puțin de 10% din venitul familiei în acest scop

„Pe fondul creșterii prețurilor la energia electrică, nivelul de stres financiar ridicat al populației este explicabil atât prin faptul obiectiv, constatat la plata facturilor cât și prin ubicuitatea comunicațională a temei în spațiul public. Mai interesant de observat este faptul că serviciile bazate pe tehnologie (internet, telefonie) sunt percepute ieftine în raport cu confortul oferit. În același timp, utilitățile de bază (energia, gazele, apa) sunt percepute ca fiind prea scumpe în comparație cu nivelul de confort pe care îl asigură”, a declarat Paul Acatrini , managing Partner & Research Director la Cult Research.

Cei mai mulți români cheltuiesc între 10-50% din venitul familiei pentru a cumpăra mâncare în timp ce doar un procent de 12% dintre subiecții studiului cheltuiesc peste jumătate din venitul familiei pentru a cumpăra alimente.

Peste jumătate dintre români cheltuiesc o treime sau mai mult din venitul lunar pentru a cumpăra alimente, în timp media Uniunii Europene procentul este de 15% din cheltuielile lunare. Dacă la aceste cheltuieli se mai adaugă și aproximativ 15% pentru utilități, rezultă că aproximativ jumătate din bugetul unei familii acoperă doar nevoile de bază, adică hrana și utilități.

Deoarece aproape jumătate din bugetul unei familii este cheltuit pentru utilități și alimente, specialiștii Cult Research recomandă o monitorizare a consumului pentru a putea găsi soluții pentru economisirea unor sume de bani.

Citește și: Facturile uriașe la energie electrică afectează activitatea firmelor din România! Angajații, în pericol să piardă locurile de muncă