Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Ne întoarcem în timp, în 2008, unul dintre cei mai dificili ani în ceea ce privește prețul locuințelor. În urma analizelor s-a constatat că prețurile pentru o locuință au crescut enorm, dar s-au înregistrat scumpiri majore și în ceea ce privește materialele de construcții.

Nu este vorba doar de un salt sezonier, ci de creșteri care vor avea un deosebit impact și în anii următori.

Cluj și București: explozia prețurilor

S-a observat un avans de 18% în sectorul construcțiilor de locuințe, Clujul rămâne fruntea la capitolul apartamente scumpe, în orașul de pe Someș, un metru pătrat util construit costând aproximativ 1.800 de euro.

Bucureștiul se situează pe poziția a doua în clasamentul scumpirilor, cu 1.470 de euro pe metru pătrat.

Revenind la analize, Bogdan Ivan, reprezentant al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România, a explicat că au crescut prețurile la ciment, la materialele de import, dar cea mai importantă majorare a fost la fier, cu 30%.

2021 este copia anului 2008: urmează creșteri de preț

Mai mult, Bogdan Ivan  a afirmat că, în aceste condiții, este o legătură de cauzalitate între costul efectiv al locuințelor și prețul de vânzare. Totodată, s-a manifestat o cerere semnificativă în piață, care a pus presiune pe prețuri.

Această tendința de creștere nu vedem să se reducă în următoarea perioadă. Este posibil să asistăm în continuare la creșteri de preț. Pe termen scurt, creșterea prețurilor este cauzată în principal de prețurile la materialele de construcții.

S-a mai remarcat însă un fenomen anul trecut legat de cerere, care a fost la un nivel ridicat”, a explicat Bogdan Ivan la Digi 24.

2020, anul în care piața imobiliară a rezistat

Concluzionând, reprezentantul Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România a insistat pe faptul că și anul trecut s-a manifestat alt fenomen, când piața a fost moderată. În trimestrul 3, dezvoltatorii au avut rezistență bună la criză. De asemenea, nu au existat falimente, iar piața imobiliară a rezistat.

Multe ansambluri au preferat să nu arunce în piață locuințe la prețuri derizorii, ci au preferat să aștepte vremuri mai bune, așa cum vedem că este acest început de an”, a declarat Bogdan Ivan.

Citește și: Bitcoin a atins un nou prag istoric, de aproape 50.000 de dolari