Turcan are planuri cu banii pierduți azi de parlamentari

Ministrul Muncii este de părere că astăzi s-a făcut dreptate pentru sutele de mii de pensionari care trăiesc la limita subzistenței

Imediat după tăierea pensiilor speciale, cele destinate parlamentarilor, ministrul Muncii, liberala Raluca Turcan a declarat pe Facebook că banii salvați pe această cale ar putea ajuta ministerul Muncii să poată onora drepturile de pensie ale celor mai puțin norocoși.

„Astăzi, Parlamentul a votat pentru eliminarea unei prime categorii de pensii speciale, ceea ce este fără îndoială un pas important. Este un gest politic care mă îndeamnă să cred că vom reuşi, în perioada următoare, să avem o lege care să aducă un echilibru între contributivitate şi criteriul favorizant în cazul pensiilor speciale”, a scris Raluca Turcan.

Raluca Turcan: „Este un gest de respect faţă de milioanele de pensionari din ţară”

Și cum ocazia părea perfectă pentru o astfel de declarație, Turcan a mai spus că ministerul pe care îl conduce lucrează la identificarea unei soluţii legislative pentru reformarea sistemului de pensii publice, soluție pe care și-a propus să o finalizeze în perioada care va urma.

„Este un gest de respect faţă de milioanele de pensionari din ţară, acela de a crea un sistem de pensii echitabil şi corect, care să nu mai permită ca unii pensionari din România (mulţi fără a îndeplini nici criteriul vârstei, nici pe cel al stagiului de cotizare) să aibă o pensie medie de peste 9 000 lei, în timp ce pentru 5 milioane de pensionari pensia medie este de 1 500 lei”, a mai spus Raluca Turcan, pe Facebook.

Pe de altă parte, invitată la o emisiune a Antenei 3, Raluca Turcan a vorbit inclusiv de risipa făcută în urma acordării sporurilor pentru anumite categorii de angajați: „Unele sporuri pot fi eliminate, altele pot fi introduse în sumă fixă. Vom avea o grilă de salarizare din administrația publică, grilă de salarizare pentru ANCOM, ANRE, ASF. Acolo, toți angajații sunt remunerați din bani publici, dar salariile sunt disproporționate față de celelalte.Toată procedura pentru noua lege a salarizării va dura un an.”, a spus ministrul.

Citește și: Ciolacu se laudă cu eliminarea pensiilor speciale, cu toate că el e inițiatorul lor