Igor Dodon și Maia Sandu

Candidata proeuropeană la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, Maia Sandu pare să fi câștigat lupta împotriva lui Dodon. Cu toate că mai sunt încă câteva secții de vot de numărat, având în vedere că ele se află în Diaspora, unde Maia Sandu e considerată favorită, nu presupunem să existe motive de îngrijorare pentru aceasta. În plus, la ultimele estimări, Maia Sandu îl devansa pe candidatul pro rus Igor Dodon, cu 57,09% la 42,9%.

Maia Sandu, în ropot de aplauze și în România

Premierul României, Ludovic Orban a felicitat-o, la rândul lui pe câștigătoarea Maia Sandu.

„O felicit pe Maia Sandu pentru victoria categorică din alegerile prezidențiale! Suntem martorii unui eveniment cu adevărat istoric pentru Republica Moldova.

Maia a demonstrat că alegerile pot fi câștigate și cu o campanie onestă și decentă. Am convingerea că va fi preşedintele așteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare. Un preşedinte competent şi responsabil care va moderniza țara şi o va aduce mai aproape de România şi de Uniunea Europeană. Guvernul României va rămâne un partener loial al Republicii Moldova și va sprijini inițiativele noului președinte atât de la București, cât și la Bruxelles.

Am crezut de la început în Maia atunci când mulți nu îi acordau nicio șansă în fața lui Igor Dodon. PNL a fost și va rămâne alături de colegii de la PAS în cursa lor de a câștiga și guvernarea.”, scrie Ludovic Orban.

Citește și: Maia Sandu, înaintea lui Igor Dodon în sondaje

#News