Un șofer de TIR băut a provocat un accident în care au fost implicate 16 mașini

Șase persoane au fost transportate la spital

Un accident rutier produs între 16 autoturisme şi un microbuz a avut loc pe raza localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov – DN 1, sensul spre Ploieşti, 40 de persoane fiind implicate. 6 victime, 3 adulţi şi 3 copii, au fost transportate la unităţi sanitare. Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, duminică seară, pe raza localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov – DN 1 (sensul spre Ploieşti) a avut loc un accident rutier între 16 autoturisme, un microbuz și un autotren, potrivit ziare.com.

Conducătorul autotrenului, respectiv un bărbat de 61 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a testării privind eventuala prezență în organism a substanțelor psihoactive, rezultatul a fost negativ. Accidentul a avut loc după ce TIR-ul condus de șoferul băut a intrat în stâlpii care separă trotuarul de drum. În urma impactului rezervorul s-a spart, iar combustibilul s-a prelins pe carosabil. Șoferii aflați în spatele TIR-ului au explicat că strada s-a transformat în patinoar, iar mașinile n-au mai putut fi controlate.

”În urma evenimentului, din cele aproximativ 40 de persoane implicate, 6 victime (3 adulţi şi 3 copii) vor fi transportate la unități sanitare pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun acestora. Totodată, alte două victime au refuzat transportul la spital”, afirmă DSU. Pentru gestionarea optimă a evenimentului, au fost alocate mai multe resurse din cadrul ISU B-IF, respectiv, 2 austospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 Descarcerări, 7 ambulanţe SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, 1 Punct de Comandă Mobil şi Directorul Operaţiunilor de Salvare Medicală. Navele de croazieră nu vor mai putea acosta în centrul orașului Barcelona