Ludovic Orban

Premierul Orban a declarat, miercuri, că România va avea la dispoziție în următorii șapte ani resurse financiare istorice, dar a precizat că este nevoie „să învățăm să le accesăm”, în conferința „Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de presă MediaUno în parteneriat cu Institutul Național de Statistică, Camera de Comerț Româno-Americană și UGIR-1903.

„În ceea ce privește economia, gândiți-vă că, în următorii șapte ani, România va avea la dispoziție posibilitatea de a utiliza resurse financiare cum nu a mai avut niciodată în istorie. Pe lângă cele 80 de miliarde din bugetul Uniunii Europene și din facilitatea de reziliență și recuperare, avem și programul SURE, pentru care Comisia Europeană a alocat României o sumă importantă de 4,99 miliarde. Avem o serie de finanțări direct de la nivel european, pe care trebuie să învățăm să le accesăm, finanțări pe cercetare, pentru economie.

Deci o să avem oportunități multiple de a avea parte de resurse care să fie un suport pentru reluarea rapidă a creșterii economice, pentru investiții făcute atât în zona publică, cât și în zona privată”, a declarat Orban, la conferința „Împreună protejăm România”.

Participarea premierului Ludovic Orban la conferința “Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de presă MediaUno în parteneriat cu Institutul Național de Statistică, Camera de Comerț Româno-Americană și UGIR-1903

Participarea premierului Ludovic Orban la conferința “Împreună protejăm România”, organizată de Grupul de presă MediaUno în parteneriat cu Institutul Național de Statistică, Camera de Comerț Româno-Americană și UGIR-1903#LudovicOrban #GuvernulRomaniei

Publicată de Guvernul României pe Marţi, 15 septembrie 2020

Europa, două direcții

România va trebui să se „plieze” pe cele două direcții ale politicii europene, Europa inteligentă și Europa Verde.

„De asemenea, politica europeană se bazează, să spunem, pe două direcții strategice: Europa inteligentă și Europa verde. În ceea ce ne privește, dorim să ne pregătim cât mai bine pentru a putea utiliza aceste resurse, pentru că inovarea, cercetarea, aplicarea imediată a rezultatelor cercetării duc la creșterea competitivității, la utilizarea soluțiilor inovative. Viteza de punere în practică a acestor soluții… Sunt lucruri fundamentale care pot să genereze dinamică economică și care pot să crească, într-adevăr, competitivitatea companiilor din România”, a mai spus premierul.

La finele lunii august, Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a explicat cum vor fi împărțite cele aproape 80 de miliarde de euro ce au fost alocate României din programul de redresare economică și din bugetul multianual al Uniunii Europene pe 2021-2027. Liberalul a mai precizat atunci că Executivul va acorda o atenție deosebită și va aloca sume consistente proiectelor din transporturi, agricultură, mobilitate urbană şi sănătate.

Citește și: Cîțu nu vrea să risipească fondurile europene

#News