Foto: Facebook/Pop Up Jazz Club
Foto: Facebook/Pop Up Jazz Club

Strada Emmanuel de Martonne din Cluj a devenit un autentic club de jazz, iar evenimentele de aici beneficiază de sprijin financiar din partea Primăriei și Consiliului local al Municipiul Cluj-Napoca, în valoare de 60.000 lei.

Potrivit edilului Emil Boc, clubul se numește Pop-Up Jazz Club Nr. 1.

Trupa JazzyBIT a concertat deja în noua locație

În avanpremiera festivalului Jazz in the Park, artiștii au transformat strada Emmanuel de Martonne într-un veritabil club, în cadrul primului eveniment din seria Pop-Up Jazz Club. Aceste evenimente beneficiază de sprijin financiar de la Primăria și Consiliul local al Municipiul Cluj-Napoca în valoare de 60.000 lei”, a transmis Emil Boc, într-o postare de distribuită pe contul de Facebook.

Inițiatorul proiectului: ”Misiunea Pop-up Jazz Club este de a sublinia importanța spațiilor culturale, în special de muzică, de care un oraș, o comunitate, are nevoie”

Alin Vaida, inițiatorul proiectului, a precizat că, în acest moment, Clujul are un singur club asumat de muzică live, ceea ce e mult prea puțin față de pretențiile acestui oraș.

Noi nu putem deschide încă un club, însă, ca întotdeauna, putem să improvizăm. Așa că am creat acest mecanism, în care convertim spații în cluburi temporare de jazz. Urmăriți-ne, fiindcă vom încerca să fim cât de activi se poate sub acest nume”, a transmis Alin Vaida, conform publicației Ziua de Cluj.