FOTO facebook

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a declarat că s-au pregătit 4000 de ouă roșii, cozonac, pască și alte produse tradiționale pentru 2000 de persoane din București, care fie și-au pierdut locul de muncă în această perioadă de pandemie, fie au venituri insuficiente.

#SprijinPentruVulnerabili
#AsistentiSociali #Solidaritate
Am fost azi la Cantina socială Ominis din Capitala, acolo unde au fost pregatite 4000 de ouă roșii, cozonaci, pasca, dar si alte produse traditionale, pentru toti beneficiarii celor sase cantine sociale din subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti.

Astazi este o zi speciala pentru ca este Joia Mare, iar colegele mele de la Directia Generala de Asistenta Sociala pregatesc oua incondeiate pentru 2000 de persoane din Bucuresti.

Este vorba despre persoanele varstnice, persoanele cu dizabilitati, familiile monoparentale sau cazurile sociale, care, fie si-au pierdut locul de munca in aceasta perioada, fie au venituri insuficiente. Pentru ei au fost pregatite pana acum pasca, cozonac, dar si oua rosii, incondeiate.

Fiecare persoana care ne-a solicitat sprijinul va primi un pachet cu produse pentru sarbatori”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Firea le-a mulțumit cadrelor medicale

„Le multumesc asistentilor sociali care, asemenea cadrelor medicale, nu isi vor vedea familiile de Paste pentru ca sunt nevoiti sa se izoleze. Prin munca lor, asistentii sociali intra in contact cu foarte multe persoane, unele dintre ele vulnerabile, acest lucru implicand un risc de contaminare.

Din acest motiv, o parte dintre acestia sunt deja cazati in unitati hoteliere, iar o alta parte merg acasa, dar intr-o casa pustie, pentru ca familiile lor au fost nevoite sa locuiasca intr-o alta locatie”, a precizat edilul.

La rândul său, Cosmina Simiean, directorul Direcției de Asistență Socială a Municipiului București, a arătat că, în ultima perioadă, a existat o creștere a solicitărilor venite din partea persoanelor vulnerabile.

„Pentru fiecare angajat din domeniul asistentei sociale este un Paste atipic, o perioada cu provocari la care nu ne-am fi asteptat, cu foarte multe nevoi sociale exprimate de persoanele vulnerabile. Pentru aceste persoane, eu si colegii mei din asistenta sociala ne aflam in aceste zile la munca, pentru a oferi sprijin acolo unde este cu adevarat nevoie de noi. Multumim tuturor angajatilor din asistenta sociala care au inteles si au ales sa isi sacrifice viata personala in aceste zile”.

Sprijin intensificat în această perioadă

„Reamintim că Primaria Municipiului Bucuresti, prin DGASMB, acordă constant sprijin pentru categoriile sociale vulnerabile din Bucuresti, sprijin intensificat în această perioadă. In acest sens, au fost initiate masuri pentru ca acestea sa poata beneficia de mese calde sau pachete cu alimente de bază.

Citește și Firea, imagini rare cu cei dragi: Ca toată planeta, ne dorim și noi sănătate

Astfel, din data de 25 martie pana in prezent, 21.268 de portii de hrana calda au fost distiribute, de la ghiseele cantinelor sociale, categoriilor vulnerabile.Totodată, peste 850 de seniori bucureșteni beneficiază în prezent de masă caldă la domiciliu.

La peste 1.000 de familii sunt livrate, lunar, la domiciliu, pachete cu alimente neperisabile. De asemenea, peste 600 de persoane fără adăpost, cazate în centrele Primăriei Captalei, primesc trei mese calde pe zi.”, a încheiat Firea.

#NEWS