FOTO Realitatea.net
FOTO Realitatea.net

Klaus Iohannis a decretat starea de urgență. Aflat astăzi într-o conferință de presă anunțată și desfășurată conform planului, la orele 15:00, acesta a declarat că începând din data de 16 martie se va institui starea de urgență, așa cum deja aștepta toată lumea să se întâmple încă de dimineață. Cu toate că inițial aceasta fusese anunțată încă de sâmbătă, starea de urgență a sosit la ceva timp după mijlocul zilei.

Stare de urgență pentru 30 de zile, începând de astăzi.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis

„Ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri și înțelegem cu toții că severitatea lor este pe măsura gravității perioadei pe care o traversăm.

Începând de astăzi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.

Pandemia cauzată de răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale, care au dovedit că au efecte pozitive în țările grav afectate de evoluția virusului. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, domenii sociale și economice, dar vizează, deopotrivă, și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale.

Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă, viețile celor de lângă noi!

Este extrem de important ca oamenii să fie corect informați și de aceea vreau să spun românilor ce înseamnă instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre potrivit decretului pe care l-am semnat astăzi, ce efecte va produce asupra vieții fiecăruia dintre noi și în ce măsură ni se schimbă viața în următoarea perioadă.

Astfel, școlile vor fi închise, pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților, activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă pe perioada stării de urgență. Salut efortul cadrelor didactice, dar și al tuturor celor care au propus și oferă soluții de pregătire academică alternativă, fie online, fie prin intermediul televiziunii, pentru ca elevii să traverseze această perioadă dificilă cu cât mai puține lacune.

Tehnologia ne oferă astăzi un avantaj considerabil în acest sens. Foarte important este să limităm povara financiară asupra cetățenilor în aceste momente grele. Astfel, pe perioada stării de urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, cum ar fi energia electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți, în limita prețului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgență.

Vreau să fie foarte clar următorul lucru: serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus și a complicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate! Pentru persoanele izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, se vor stabili măsuri de sprijinire, care vor fi puse în aplicare de autoritățile administrației publice locale.

Angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19 vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

Angajații și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau chiar oprită total sau parțial pe perioada stării de urgență prin decizii ale autorităților publice, vor beneficia de protecție socială. Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților de penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite după caz.

Aceste categorii de personal au însă dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut de Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Tot în sprijinul angajaților și angajatorilor se introduce posibilitatea ca, în instituțiile și autoritățile statului și în societățile cu capital privat, acolo unde se poate, să se lucreze la domiciliu sau în regim de telemuncă.

De asemenea, oamenii trebuie să știe că nu mai este necesară deplasarea la sediul instituțiilor pentru depuneri de cereri pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale, acestea pot fi depuse pe cale electronică.

Un capitol extrem de important al decretului privind instituirea stării de urgență se referă la măsurile în domeniul sanitar. Am dispus, astfel, ca în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială să se poată angaja fără concurs personalul necesar pentru a suplimenta nevoile medicale apărute.

De asemenea, am dispus asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de materiale, echipamente și medicamente în perioada pandemiei prin procedura de achiziție directă.

Am simplificat, de asemenea, proceduri de decontare și alocare a banilor, astfel încât în domeniul sanitar să se poată realiza rapid toate operațiunile necesare.

În domeniul economic, Guvernul poate adopta măsuri de susținere a operatorilor economici din domeniile afectate de COVID-19 și va anunța în curând pachetul de soluții pregătit.

În această perioadă de criză, producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

Totodată, se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică, precum și funcționarea optimă a sistemului energetic național.

Am decis și suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu câteva excepții, sigur.

Instituirea stării de urgență produce efecte și în domeniul justiției. În această perioadă, activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel, iar Consiliul Superior al Magistraturii va da îndrumările necesare asigurării unor practici unitare.

Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi, și vor dispune măsurile necesare pentru desfășurarea ședințelor de judecată prin videoconferință.

Toate măsurile detaliate, pe fiecare domeniu de specialitate în parte, se regăsesc în decretul pe care l-am emis astăzi și care va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial. Autoritățile responsabile vor lua act de aceste prevederi și le vor pune imediat în practică.

Vreau să transmit un mesaj special medicilor și personalului medical care, încă de la primul caz înregistrat în România, au demonstrat profesionalism și o extraordinară dedicare.

Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile făcute și cu toții suntem recunoscători pentru munca pe care o depuneți în mod neobosit!

Vă asigur că prin acest decret am luat toate măsurile pentru a se putea face cu maximă celeritate toate achizițiile de echipamente medicale pentru protejarea personalului sanitar, astfel încât sănătatea dumneavoastră să nu fie pusă în pericol.”, menționează Digi24.

Citește și: ALDE nu vrea nici cu PSD, nici cu Iohannis

#News