Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan a precizat în data de 30.12.2019, că în ciuda faptului că biocidul utilizat pentru dezinfecţia tegumentară a femeii decedate la Spitalul Floreasca era aprobat pentru utilizare în ţara noastră, recomandarea de folosire a acestuia viza dezinfectarea mâinilor.

„Este un biocid care este aprobat pentru a fi folosit în România, dar este un biocid care se foloseşte pentru spălarea mâinilor chirurgului şi a mâinilor personalului. Nu este un biocit destinat dezinfecţiei tegumentare a pacientului. Aceasta este diferenţa pe care a sesizat-o, probabil, domnul ministru şi care este reală. (…) Nu avem o explicaţie pentru ce a fost folosită această substanţă, deoarece am controlat şi Spitalul Floreasca era dotat cu substanţele care erau necesare şi indicate în acest sens”, a spus oficialul la ieşirea de la Spitalul Floreasca.

Horaţiu a mai menţionat că l-a întrebat pe managerul spitalului de ce nu a anunţat incidentul, acesta răspunzând că s-a dorit să se „declanşeze întâi o anchetă internă”.

„Am vorbit cu managerul spitalului de mai multe ori pe parcursul acestei perioade, în ultimele zile, a fost participativ în general şi explicaţia pe care mi-a dat-o pentru ce nu a anunţat Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii şi ANMCS-ul, acesta fiind un eveniment santinelă care trebuia raportat, a fost că a dorit să declanşeze întâi ancheta internă managerială în cadrul Spitalului Floreasca, pentru a avea date mai complete pe care să le comunice”, a mai spus secretarul de stat.

Oficialul a subliniat şi faptul că în spitalele din ţara noasră „protocoalele de anunţare a accidentelor” sunt respectate. „Eu, de când sunt la Ministerul Sănătăţii, primesc rapoarte aproape zilnic despre evenimente care se întâmplă în toată ţara”, a afirmat Moldovan.

În ceea ce priveşte starea aparatului care era destinat intervenţiei, secretarul de stat a explicat că acesta era „un aparat nou, într-o stare perfectă de funcţionare”.

„Am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii să studieze aparatul, dar atât cât l-am văzut noi, Corpul de control al ministerului, e un aparat nou, în stare normală de funcţionare”, a mai spus Moldovan.

#news