Ipocrizia politicienilor și a pleiadei de teoreticieni care le construiesc discursurile au statuat că „poporul nu greșește niciodată!” Poate că uneori, lucrurile, într-adevăr, așa stau. Cu amănuntul că infailibilitatea aceasta este valabilă doar în cazul popoarelor și nu a populațiilor.

Și acum să luăm cazul României. Observați că poporul român a devenit, din ce în ce mai mult o populație? Începutul l-au făcut politicienii, cu discursuri și declarații în care “poporul” este înlocuit cu “populația”. Nici măcar cu “cetățenii”. Apoi, tot politicienii, prin guvernările de după 1989, i-au adus pe români la stadiul de populație, de șeptel, de gloată, de adunătură.

Au destrămat, au dezlânat poporul, prin lipsa unei viziuni și a unor programe performante privind educația, prin aducerea la pământ a sistemului național  de sănătate, prin grija permanentă a clasei conducătoare ca nu cumva poporul să înceapă să trăiască mai bine, să aibă un nivel de trai din ce în ce mai bun, prin lipsa viziunii asupra dezvoltării economice și sociale a țării.

Astfel, treptat, pas cu pas, poporul român, atât cât mai rămăsese din el după căderea comunismului, destrămat, dezlânat, a fost anesteziat. Resturile din popor s-au risipit spre alte orizonturi, devenind patrioți și contribuabili ai țărilor de adopție și critici duri și disprețuitori ai fostei lor vetre. Foarte rar, românii mai dau semne că se pot aduna, că știu ce e bine pentru ei și pentru țară sau, măcar, că pricep ce se petrece cu ei.

Citește și Oi pentru partid: cum a câștigat Comănescu licitația pentru ranfluarea navei Hind

Spre exemplu, l-au ales de două ori pe Petrov, știind că este pătat, fie și de afacerea Flota, fie și de nenumăratele panamale făcute de apropiații săi. Mai mult, în loc să-l lase să aibă grijă de numeroșii nepoței sau măcar să cadă la subsolul paginii de istorie, s-au găsit destui care să-l trimită pe postul de europarlamentar, pe bani adevărați.

Un alt exemplu este recenta realegere a unui personaj, după cinci ani de ședere leneșă în cea mai înaltă demnitate a țării în care s-a relaxat în locuri exotice, și care nu a adus țării decât o șapcă de la Trump și epave militare aeriene.   

Populația României din acest moment, chiar și așa puternic anesteziată cum este, mai dovedește, așadar, că este și masochistă. Și atunci, toți derbedeii ajunși ca păduchii în fruntea politicii și a guvernărilor, de ce nu și-ar face mendrele, cu blândul și oropsitul fost popor român?!

Și în încheiere: nu l-am auzit niciodată pe Viktor Orban, premierul Ungariei, reales și parareales, vorbind despre “populația Ungariei”. Ci numai despre “națiunea” maghiară!

P.S. Dacă v-am enervat, mă bucur! Poate mai sunt speranțe, fie ele cât de firave!

#News