MAE, atenţionare de călătorie pentru Bulgaria

Pe 15 și 16 decembrie au fost emise coduri portocaliu şi galben de ninsoare şi restricţii de circulaţie

Ninsoare
Ninsoare sursa foto pixabay

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, pentru zilele de 15 şi 16 decembrie 2023, au fost emise coduri de atenţionare meteorologică pentru vreme severă, potrivit g4media.ro.

Potrivit MAE, întregul teritoriu al ţării va fi afectat de precipitaţii abundente sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt, astfel: – cod portocaliu pentru regiunile Montana, Vraţa, Sofia-regiune, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Stara Zagora, Plovdiv, Kjustendil, Pernik, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolyan şi Kârdjali.

Stratul de zăpadă va atinge la 30 cm, iar viscolului va duce la formarea de troiene de zăpadă şi apariţia poleiului. Cod galben pentru regiunile Vidin, Sofia-capitală, Pleven, Târgovişte, Ruse, Razgrad, Haskovo, Sliven, Yambol, Şumen, Burgas, Varna, Dobrici şi Silistra, unde stratul de zăpadă va atinge la 10 cm şi vor fi condiţii de formare a ceţei dense şi de apariţie a poleiului. ”MAE le recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia zborurilor de pe aeroporturile bulgare şi prognoza meteorologică. Şoferilor li se recomandă să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă. De asemenea, li se recomandă să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului.

Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca prin decizia autorităţilor bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere şi cursele aeriene să fie perturbate faţă de orarul de zbor”, a transmis MAE

. Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg; – cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;

 Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510.

Apelurile sunt redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

 Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web https://sofia.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en?prefLang=ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. România, amendată cu 1,5 milioane de euro și câte 18.600 de euro pe zi de întârziere deoarece nu a închis depozitele de deșeuri