România, amendată cu 1,5 milioane de euro și câte 18.600 de euro pe zi de întârziere deoarece nu a închis depozitele de deșeuri

Sancțiunea a fost decisă de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)

deseuri
deseuri sursa foto pixabay

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi ca România să plătească 1,5 milioane de euro, câte 600 de euro pe depozit pe zi de întârziere și cheltuielile de judecată deoarece nu a închis 31 de depozite de deșeuri pe care și-a asumat că le va închide, potrivit stireaverde.ro.

CJUE a constatat în anul 2018 că România nu a închis 68 de depozite de deșeuri.

România a transmis în anul 2019 Comisiei că 19 din cele 68 de deșeuri au fost închise. Comisia a solicitat, în primăvara anului 2019, un calendar privind închiderea celor 49 de depozite de deșeuri neconforme. România a informat Comisia, în luna mai 2019, cu privire la închiderea unui depozit de deșeuri suplimentar. România a comunicat în luna ianuarie 2020, Comisiei că mai existau 48 de depozite care nu erau închise.

Pe 14 mai 2020, Comisia a transmis o scrisoare de punere în întârziere, solicitând României să-și prezinte observațiile până la data de 30 septembrie 2020.

Pe 29 septembrie România a răspuns. subliniind că a mai închis un depozit suplimentar. România a mai trimis un calendar privitor la lucrările de închidere a majorității depozitelor de deșeuri industriale periculoase și nepericuloase ce vor fi finalizate în luna decembrie 2023. Pe 8 februarie 2021, Comisia a fost informată cu privire la închiderea a încă 3 depozite suplimentare.

România a comunicat din nou Comisiei, pe 20 august 2021, că mai erau 44 de depozite ce nu erau închise, fiind evidențiat și primul semnal de nerespectare a calendarului asumat chiar de România.

Țara noastră a reclamat dificultăți în realizarea analizelor de diagnostic pentru închidere. În 14 septembrie 2023, Comisia a informat Curtea că, între data introducerii actiunii(n.r. 2021) și 14 septembrie 2023, România a închis doar 13 depozite de deșeuri suplimentare. 

CJUE a amendat România cu 1,5 milioane de euro și câte 600 de euro pe zi de întârziere deoarece nu a închis depozitele de deșeuri.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că România nu și‑a îndeplinit obligațiile revenite conform articolului 260 alineatul (1) TFUE. Din acest motiv, s-a decis executarea hotărârii din 18 octombrie 2018. 

Decizia România la plata către Comisia European a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 600 de euro pe depozit de deșeuri și pe zi de întârziere în aplicarea măsurilor necesare pentru a se conforma Hotărârii din 18 octombrie 2018, Hotărârea Comisia/România (C‑301/17,EU:C:2018:846), începând de la data pronunțării hotărârii și până la cea a executării complete a Hotărârii din 18 octombrie 2018. 

 România va mai fi obligată la plata către Comisia Europeană a unei sume forfetare în cuantum de 1 500 000 de euro si la plata cheltuielilor de judecată.

Deoarece România trebuie să plătească 600 de euro pe depozit pentru fiecare zi de întârziere, reiese că, în afara celor 1,5 milioane de euro, România mai plătește câte 600 de euro pentru fiecare din cele 31 de depozite care nu au fost închise, adică 18.600 de euro pentru fiecare zi de întârziere. Țigările electronice cu arome ar putea fi interzise