Accident grav pe DN5: un bărbat a murit

Un autoturism și o autocisternă s-au ciocnit

Sursa foto: Pixabay

Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier ce s-a produs, la miezul nopții, pe DN 5, în afara localității Uzunu din județul Giurgiu.

În eveniment au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu bitum lichid.

Conducătorul autoturismului şi pasagerul erau blocaţi în interior

„Conducătorul autoturismului și pasagerul, un bărbat de 54 de ani, au fost găsiți blocați în interior, fiind necesară folosirea accesoriilor specifice pentru a-i putea extrage”, se arată în comunicatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SAJ.

Salvatorii au constatat că șoferul era decedat, ca urmare a impactului. Din fericire, pasagerul, era conștient. Drept urmare, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat de urgență la spital.

Pompierii au asigurat măsurile PSI

Imediat după finalizarea procedurilor de descarcerare, pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări, informează sursa amintită. Sunt investigate cauzele şi condiţiile care au dus la producerea accidentului.

Citește și Soluția crizei petrolului și gazelor naturale ar putea veni din Venezuela