Patronii de hoteluri și restaurante cer ridicarea restricțiilor începând cu luna martie!

Reprezentanții Alianței pentru Turism, care reprezintă cele mai mari organizații patronale din industria turismului și ospitalității, solicită autorităților ridicarea restricțiilor începând cu luna martie.

„Românii, turismul, economia au nevoie de relaxare”

„Românii, turismul, economia au nevoie de relaxare. Avem nevoie să ne primim viața socială înapoi. Acest lucru a fost înțeles de multe dintre țările europene, unde virusul nu mai este considerat o amenințare critică. Astfel Danemarca, Olanda, Franța au început eliminarea acestor restricții. Fiecare săptămână de restricții aduce pierderi majore și irecuperabile pentru industria ospitalității și afectează milioane de români”, a declarat Daniel Mischie, președintele Alianței pentru Turism.

Solicitările vin în condițiile în care al cincilea val al pandemiei a atins punctul maxim, numărul infectărilor fiind în scădere. Potrivit declarațiilor Ministrului Sănătății, zece milioane de români au trecut prin boală în timp ce opt milioane au fost imunizați prin vaccinare.

Reprezentanții industriei susțin că pentru acest domeniu al economiei, al cincilea val a adus incertitudine și pierderi financiare. Potrivit analizelor de piață, după doi ani de pierderi masive, 53% din companiile din industria HoReCa riscă astăzi să intre în insolvență. În plus, la aproape 2 ani de pandemie, există o lipsă de angajați aproape dublă. Deficitul de personal va depăși 150.000 de persoane, dacă restricțiile vor mai fi menținute încă un semestru, susțin reprezentanții Alianței pentru Turism.

Activitatea economică a companiilor din HoReCa a crescut în anul 2021 comparativ cu anul 2020, dar nu a revenit la nivelul din 2019. Reprezentanții Aliantei pentru Turism estimează că veniturile raportate pentru sectorul HoReCa pe parcursul anului 2021 sunt de 22,9 miliarde lei. Ele sunt în creștere cu 42% față de anul 2020, dar sunt însă mai mici cu 20% mai mici față de anul 2019.

„Limitarea utilizării restaurantelor la 30% din capacitate, cu certificat verde, este o măsură prin care ne furăm singuri căciula”

Potrivit reprezentanților APT, restricțiile impuse azi afectează puternic industria.

„Evenimentele de familie și evenimentele corporate, care acum sunt practic interzise nu pot fi programate și contractate, deși ne pregătim de un nou sezon. Fiecare săptămână de întârziere a ridicării restricțiilor înseamnă pierderi masive de oportunități. Incertitudinea în care ne aflăm nu permite pregătirea și contractarea evenimentelor și concertelor mari. Limitarea utilizării restaurantelor la 30% din capacitate, cu certificat verde, este o măsură prin care ne furăm singuri căciula. Cei corecți care o aplică sunt într-o competiție neloială cu cei care s-au ‚relaxat’ deja și pe care azi oricum nu-i controlează nimeni. Programul până la ora 10:00 nu-și are utilitate practică epidemiologică, în schimb limitează viața de noapte, care face parte esențială din industria de entertainment și ospitalitate. Activitatea în baruri, discoteci și cluburi este complet restricționată, ceea ce poate duce la falimentarea companiilor care au business exclusiv pentru viața de noapte”, spun reprezentanții Alianței pentru Turism.

Citește și: Agenţiile de turism prezintă cele mai atractive oferte pentru Sărbătorile Pascale