Dacă ești mai puțin norocos și ai de-a face cu niște rate, informația de mai jos s-ar putea să te ajute. Aproximativ 22% dintre credite au rata amânată, în baza moratoriului legislativ. De asemenea, data care stabilește dacă beneficiezi sau nu de amânare este 1 ianuarie 2021. Adică, e important să te regăsești în procentul de 22%. Și mai important este să nu ai de-a face cu băncile. Sau, dacă ai vreo idee de colaborare cu ele în 2020, e mai bine să te abții.

E un sfat strict personal, al unui om care a renunțat la vreo logodnă cu băncile încă din 2012. Mi-au trebuit 8 ani să înțeleg că, oricât de tentante sună ofertele, în câștig nu ai cum să ieși. Oricât s-ar bate apa-n piuă pe cei 22%, pe amânări, oferte și beneficii.

”Un portofoliu de 22% la nivelul sistemului are ratele amânate la plată. O să vedem comportamentul real la plată după 1 ianuarie 2021. În această perioadă trebuie să fim proactivi şi să venim aproape de client, pentru a preîntâmpina anumite derapaje.

Ca în automobilism, sunt derapaje controlate şi derapaje necontrolate. Noi trebuie să fim în orice clipă în condiţiile unor derapaje controlate, nu necontrolate”, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

Și acum, răspunsul la o întrebare capcană: câte bănci vor mai rămâne în România după această criză? Iar Oprescu a răspuns în acelați spirit: ”Îmi daţi şansa să fac o glumă? Tot multe.

După precedenta criză, am scăzut de la 43 la 34, în acelaşi timp cred că şi 34 este o cifră relativ mare, pentru că mă bazez pe date. Dacă mă uit la indexul care măsoară cât de competitivă este piaţa, în sensul că cu cât este mai ridicat indicele piaţa este mai puţin competitivă, noi suntem într-o zonă scăzută din punctul de vedere al indicelui, adică avem o competiţie peste medie şi mai avem încă destul de mult spaţiu pentru consolidare în sistemul bancar”.

Eu conclud că ar fi bine să spunem nu la rate. Și la credite. Și la ofertele aurii ale băncilor. Nu de alta, dar banul la ban trage. Și nu e vorba de portofelul nostru, ci de cel al băncilor.

Citește și: Semne bune Mircea Fechet are: vor fi plantate peste 2500 de păduri

#News