Încă o „lovitură” pentru Doina Gradea: pierde procesul intentat lui Dragoș Pătraru

Într-o înregistrare a discuției cu Eduard Dârvariu, Doina Gradea poate fi auzită în timp ce o numește pe o jurnalistă „cap de porc” - printre multe altele.

Doina Gradea / Dragoș Pătraru - colaj

Fosta șefă TVR, Doina Gradea, nu pare să treacă prin cele mai bune zile ale vieții ei. După ce a fost demisă prin vot parlamentar din fruntea Societății Naționale de Televiziune, astăzi aflăm că a pierdut iclusiv procesul pe care i l-a intentat cunoscutului om de televiziune, Dragoș Pătraru.

Mai exact, în 2018, în cadrul emisiunii „Starea Nației”, Dragoș Pătraru dădea pe post o înregistrare în care Gradea putea fi auzită, într-o discuție cu directorul TVR, Eduard Dârvariu, cum îi cataloghează pe angajații Televiziunii Române drept „hateri”, în timp ce pe o anumită jurnalistă o numește „cap de porc”, informează Pagina de Media.

Doina Gradea i-a intentat proces, de urgență, lui Dragoș Pătraru

Imediat după, Doina Gradea lua atitudine și îi intenta proces lui Dragoș Pătraru, cerându-i despăgubiri substanțiale în valoare de 201.000 de lei. La „ghilotină” pica inclusiv Septimiu Sărățeanu, cel care afirma că deține multe discuții cu Gradea, discuții pe care i le-ar fi pasat lui Pătraru.

Cu toate că procesul a fost intentat de fosta șefă a TVR în 2018, acesta a fost amânat din pricina pandemiei. În data de 12 mai a venit și rezultatul: Doina Gradea pierde în favoarea celor doi pârâți menționați anterior.

Flavia Teodosiu, această „piază rea” a avocaturii

Exact ca în cazul lui Liviu Dragnea, care a pierdut „iremediabil” procesul, ajungând după gratii, nici Doina Gradea n-a fost ajutată de avocata Flavia Teodosiu. Ce-i drept, Gradea n-a ajuns la închisoare, însă nici n-a câștigat procesul, fiind acum nevoită să le plătească celor doi cheltuieli de judecată, în valoare de numai 4.200 lei.

„Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie principală, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta Gradea Doina să plătească pârâtului Pătraru Dragoş suma de 4284 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ilfov.”

Conflictul dintre fosta șefă TVR și Pătraru nu este unul nou

Citește și: Daniela Gyorfi, din nou pe masa de operație