Sursa foto: Facebook/ Gabriela Cristea

Gabriela Cristea, cunoscuta prezentatoare TV, a declarat că după cea de-a doua naștere, lupta cu kilogramele a devenit tot mai grea, aceasta precizând că mai are mult de slăbit până la silueta mult visată.

În vârstă de 47 de ani, Cristea a spus că este disperată să ajungă, din nou, la kilogramele pe care le-a avut înaintea sarcinii.

 „În fiecare zi sunt disperată cu asta, cu slăbitul, că nu pot! De dimineață mă gândesc și până seară îmi trece! Mă apucă disperarea”, a spus Gabriela, potrivit Libertatea.ro.

În urmă cu un an, vedeta i-a anunțat pe fanii săi că este la dietă, ținând un regim echilibrat, cu 5 mese pe zi, 3 principale și două gustări.

Gabriela Cristea e hotărâtă să își schimbe stilul de viață

De asemenea, tot în acea perioadă, vedeta TV spunea că poate mâncă aproape orice, simțindu-se foarte bine.

„Și dacă o țin așa cred că până la toamnă o să am 50 de kilograme. Am încercat și un regim hipoproteic și, într-adevăr, slăbești foarte repede. Doar că este foarte greu de ținut și extrem de plictisitor din punctul de vedere al diversificării alimentelor. Așa că am optat pentru varianta de 1200 de calorii, împărțite în 5 mese, 3 principale și 2 gustări. E super!”, a spus vedeta TV.

Tototată, acesta a amintit că în fiecare zi a băut 2 litri și jumătate de apă, ceaiuri și făcea și sport. „Pe lângă asta beau minim 2 litri și jumătate de apă, beau ceaiuri din plante și nu m-am apucat încă de sport. Pentru că nu mai am când și nu mai am nici energie, sincer”, spunea Gabriela Cristea în urmă cu un an.

Reamintim că faimoasa prezentatoare TV are o carieră de succes și se bucură de o familie minutată. Cristea are două fete împreună cu soțul ei Tavi Clonda.

Nemulțumirile față de kilogramele în plus le-a împărtășit pe o rețea de socializare, prin care prezentatoarea explica faptul că nu mai reușește să slăbească de o perioadă bună.

Gabriela Cristea, declarație de dragoste pentru Tavi Clonda