amenda 20.000 lei floreasca
Mircea Beuran

Procurii DNA au dezvăluit modul în care doctorul Mircea Beuran, reținut joi pentru 24 de ore, a cerut drept mită suma de 10.000 de euro. Procurorii susțin că Mircea Beuran, care era preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, a primit pe data de 18 decembrie 2018, suma de 10.000 de euro. Banii au fost dați de un medic de la un spital din București, martor în dosar, care dorea să câștige concursul care urma să fie organizat pentru ocuparea unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată.

 Medicul Beuran, adus vineri în fața instanței

Potrivit procurorilor DNA, până la ora actuală postul respectiv nu a fost scos la concurs. Medicul Mircea Beuran va fi dus vineri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. DNA a comunicat că dosarul medicului Beuran a fost deschis în urma sesizării depuse de medicul care i-a dat mită suma de 10.000 de euro doctorului Beuran. Procurorii DNA au percheziționat, joi dimineață, locuinţa lui Mircea Beuran, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, de unde au fost ridicate mai multe documente. După mai multe ore de percheziţii, Beuran a fost adus la DNA. Procurorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore.

Citește și: Vine campania electorala, se scoala DNA

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie. #News