West Nile
West Nile. Sursa foto: antena3

Doi pacienţi infectaţi cu virusul West Nile, internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila au decedat, a anunţat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Ciochină, potrivit g4media.ro. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 ani, cu domiciliul şi expunerea în localitatea Gropeni, internat în data de 29 august, şi respectiv de o femeie în vârstă de 86 ani, cu domiciliul şi expunerea în municipiul Brăila, internată în data de 30 august

Cei doi pacienţi au fost transferaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, cu o formă severă a bolii

Potrivit prefectului judeţului Brăila, Iulian Timofei, sunt primele două cazuri de meningită cu virusul West Nile confirmate pe raza judeţului în perioada de supraveghere iunie 2022 până în prezent.

„Imediat ce instituţia Prefectului Judeţul Brăila a fost informată cu privire la aceste două cazuri, am transmis o informare rapidă către toate UAT-urile de pe raza judeţului, odată cu setul de măsuri aplicabile în astfel de cazuri. Am discutat cu autorităţile publice locale despre situaţia înregistrată şi am primit asigurări că se vor aplica măsurile ce se impun. Imediat după informare, Primăria Municipiului Brăila a luat toate măsurile necesare limitării răspândirii acestui virus, urmând să demareze rapid acţiuni de dezinsecţie împotriva ţânţarilor. De asemenea, am convocat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea aprobării planului de măsuri privind combaterea răspândirii acestui virus”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Iulian Timofei.

Un nou caz de infectare cu virusul West Nile a fost înregistrat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Este vorba despre o femeie de 48 de ani din judeţul Botoşani, aceasta fiind dusă iniţial la spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu suspiciune de atac cerebral, după ce i s-a făcut rău şi a căzut în via unde lucra.

Afecțiunea Alzheimer poate fi diagnosticată printr-un simplu test de sângea