Cîțu anunță modificarea legii salarizării. Legea pensiilor, de asemenea, în discuții

Premierul justifică acordarea sporului de 30% angajaților prefecturilor: „a fost o lege dată anul trecut în mijlocul pandemiei"

Invitat, în cursul acestei dimineți, la Radio Guerilla, premierul Florin Cîțu a vorbit despre cele mai importante și, totodată, arzătoare subiecte ale perioadei actuale. Una dintre temele atinse în cadrul discuției a fost creșterea salarială din sectorul bugetar, din ultimii ani, despre care Cîțu afimă că, în aceste condiții „au fost create motivaţii greşite, acele creşteri salariale fără limită”. Mai exact, premierul a declarat că are de gând să modifice legea salarizării.

Reamintim că, în urma nemulțumirile create în sectorul de stat, cu privire la înghețarea salarială anunțată de Guvern pentru 2021, o serie de sindicate au protestat, anunțând, de asemenea, că manifestațiile contra măsurilor luate de Executiv vor continua și pe viitor.

Cât despre sporul de 30% de care angajații prefecturilor au beneficiat, cu toate că majoritatea instituțiilor din țară și-a sistat programul cu publicul, premierul Florin Cîțu a declarat că măsura respectivă este una dată în cursul anului trecut (n.r. de Guvernul condus de Ludovic Orban), „în mijlocul pandemiei”. „Ce pot să spun acum că ne uităm la toate sporurile din sectorul public pentru bugetul pe 2021 să vedem care se justifică”, s-a justificat premierul.

Florin Cîțu anunță eliminarea inechităților

Considerând că în sistemul de salarizare actual există, în acest moment, anumite inechități, premierul a spus că va încerca să remedieze discrepanțele printr-o modificare de lege care să reglementeze principiul contributivității. Pensiile, sunt luate și ele în calcul.

„Vom veni şi cu o lege a salarizării care să elimine inechităţile. Şi legea pensiilor va fi modificată pentru a ţine cont de principiul contributivităţii”, a mai spus Florin Cîțu.

Citește și: „Guvernul Cîțu trebuie să aplice legea și să mărească pensiile”

#News