Clotilde Armand, candidata la Primăria Sectorului 1 – susținută de alianța PNL și USR PLUS, este una dintre cele mai înstărite aspirante la fotoliul de primar, iar acest lucru se vede din declarația sa de avere înainte de europarlamentare. Clotilde Armand deţine nu mai puţin de 12 terenuri, iar în Bucureşti are, împreună cu soţul său, două case şi două apartamente. Acestora li se adaugă o colecție impresionantă de tablouri, precum și bijuterii. 140.000 de lei şi aproape 250.000 de euro. În plus, depozitele bancare ale acesteia sunt în valoare de peste 180.000 de euro şi are aproape 100.000 de euro în fonduri de pensii private. Nu în ultimul rând, Clotilde Armand deţine titluri de stat în custodia BCR de nu mai puțin de 75.000 de euro.

Supervizare pe mulți bani publici

 Clotilde Armand, europarlamentar USR, a făcut carieră în funcții de conducere la firme franceze de stat, care la rândul lor au avut încheiate contracte pe bani publici în România. Armand a fost manager pe România, la GDF Suez, companie de electricitate a statului francez,  apoi a devenit  CEO la societatea franceză de stat,  SC Egis România și Bulgaria.

„Ca afacerist, nu a fost străină de banii de la stat. Firma Egis, pe care a condus-o în România până să fie votată, a avut legătură cu una dintre cele mai mari căpuşări a banului public: respectiv autostrada Bechtel. Mai exact, Egis a primit milioane de euro ca să supervizeze lucrările la autostrada Transilvania. (…) Acesta nu este singurul contract păgubos pentru statul român în care a fost implicată Clotilde Armand. În perioada 2005-2010, a lucrat ca manager executiv la Distrigaz Sud, pentru Bucureşti”, declară Laurențiu Botin, potrivit DCNews.

Mai mult, contractul cu firma de consultanță Egis va fi valabil până când autostrada Transilvania va fi gata și juriștii CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) nu au găsit soluția să-l rezilieze, odată cu cel cu Bechtel, potrivit sfin.ro.

Din datele CNAIR, în perioada 2012-2016, francezii de la Egis au depus facturi în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor de construcție pentru autostrada Brașov-Cluj-Borș, conform contractului nr. 2562 semnat în 30 august 2004.

Incompatibilitate mascată

În 2019, în declarația sa de avere apare suma de 602 mii de lei, intrați cont prin intermediul unui PFA, la care Clotilde Armand și și-a transferat atribuțiile de manager la Egis. O formă de „mascare” a unei incompatibilități. Conform art 88 din Legea 161/2003, funcția de consilier local este incompatibilă cu „funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”.

Citește și: Clotilde Armand nu vrea dezbatere cu Dan Tudorache

#News