Groelanda
Groelanda. Sursa foto: Pixabay.com

  Un oraș din nordul Canadei a declarat stare de urgenţă în urma scăderii nivelului râului local Apex la cel mai mic nivel din ultimele patru decenii. Scăderea fără precedent a nivelului apei este cauzată de precipitaţiile insuficiente înregistrate anul acesta, potrivit g4media.ro.

 Iqaluit este capitala regiunii Nunavut, care est cel mai nordic teritoriu al Canadei, situat în apropiere de Groenlanda

 Oficialitățile din Iqaluit au avertizat că e posibil să nu existe destulă apă pentru aprovizionarea celor 7.800 de locuitori atunci când în timpul iernii apa fluviului va îngheţa, trebuind ca municipalitatea să asigure rezerve suplimentare de apă. Reprezentanții municipalitatii au anunțat că încearcă să obţină autorizaţiile necesare pentru pomparea unei cantități mai mari de apă decât cea permisă din râul Apex şi pentru a folosi o sursă suplimentară de apă.

Ce soluție a fost găsită pentru suplimentarea rezervelor de apă

Soluția găsită de către oficiali este utilizarea unui lac aflat la circa 3,5 kilometri nord de orașul Iqaluit, care să fie folosit ca sursă suplimentară de apă. Lacul a fost folosit în 2019 pentru a suplimenta rezervele de apă ale oraşului. Chiar dacă pe teritoriul Canadei există aproape o cincime din rezervele de apă dulce de pe Pământ, comunităţile indigene care trăiesc în diferite regiuni au avut, de-a lungul anilor, probleme din cauza lipsei apei. În orașul Iqualit a fost instituită, anul trecut, starea de urgenţă timp de circa două luni, deoarece în rezervele de apă a fost descoperit carburant, apa fiind improprie pentru consum. Papa Francisc a vizitat orașul Iqaluit la sfârşitul lunii trecute în cadrul unei călătorii apostolice de şase zile în Canada, acesta prezentând scuze comunităţilor indigene pentru abuzurile suferite din cauza şcolilor guvernamentale administrate de Biserica Catolică.

Groelanda a devenit atracția căutătorilor de metale rare și prețioase