Paștele catolic și-a modificat semnificativ programul de desfășurare. Din cauză de coronavirus, nimeni nu a asistat la ceremonia care se desfășoară de obicei la Colosseum. Papa Francisc a slujit aproape singur în imensa Bazilică Sfântul Petru. La slujba la care ar fi putut participa aproximativ 10.000 de oameni, au fost prezente de data aceasta doar 20 de persoane (majoritatea fiind diaconi).


Paștele ortodox nu-și modifică programul, dar își modifică pretențiile și nu oricum, ci apelează la mediul on-line. Am semnat multe petiții on-line de-a lungul vieții mele pe internet. Unele au rezolvat anumite cazuri, altele nu. Nu am știut niciodată dacă se va rezolva ceva, dar am semnat cazurile care m-au impactat.

Autorul petiției este un bărbat din Borșa, județul Maramureș. Culmea, unul dintre județele în care coronavirusul a făcut destul de multe victime. A stat, a analizat și a a lansat o petiție prin care încearca să convingă oamenii să participe la slujba de Înviere. Desigur că polițiștii au intervenit și i-au și făcut un mic cadou de iepuraș, un dosar penal.

Prefectura Maramureș: ”Poliția orașului Borșa s-a sesizat despre faptul că pe rețelele de socializare a apărut o postare emisă prin care îndemna in scris publicul să participe la slujba de înviere din data de 19 aprilie a.c., cu mențiunea „Nu vor putea să ne amendeze sau să ne aresteze dacă suntem toți uniți!!! Dă-i mai departe”. Postarea a fost publicată și distribuită inclusiv de alte persoane”.

Cum se explică dosarul penal deschis de procurori:

„Organele abilitate au întocmit dosarul penal nr.472/P/2020 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Instigare publică” faptă prevăzută și pedepsită de Art.368 alin.1 Cod penal”.

Nu mai e vorba dintre ortodocși și catolici, religioși sau atei, practicanți sau nepracticanți. Cu petiția semnată sau fără, sunt sigură că mulți vor ieși din case în noaptea cu pricina. Nu musai la biserică. Dar să-și ureze treburi de Înviere. Iar dacă Isus a murit pentru păcătos, păcătosul n-ar trebui să se sinucidă pentru Isus. Nu de alta, dar e păcat capital.

Citește și: Notre-Dame e ”îngenuncheată şi paralizată” (ca noi toți)

#News