Dacă ieri vă anunțam că parlamentarul PNL de Constanța, Vergil Chițac, băga spaima în colegii de partid și nu numai, manifestând simptome ce păreau a fi legate de Coronavirus, iată că astăzi infectarea sa cu virusul din China s-a confirmat.

Întrucât acesta a călătorit într-o țară de risc de curând, manifestând simptome specifice, s-ar fi izolat la domiciliu imediat ce ar fi ajuns înapoi în țară.

„Da, vă confirm informația. Senatorul Chițac a făcut testul pentru coronavirus, așa cum deja știti și rezultatul a ieșit pozitiv. Atât pentru el, cât și pentru soție. Din momentul în care am aflat, am decis să mă autoizolez și eu deoarece ultima data când m-am întâlnit cu domnul senator a fost luni, săptămâna aceasta. Am plecat, ieri, spre Parlament și în momentul când voiam să intru în clădire am primit vestea că domnul Chițac s-a testat pentru coronavirus. Mi-am sunat șeful de la partid și l-am informat despre situația și am plecat spre casă. De atunci, m-am autoizolat și aștep rezultatul testului”, a declarat Bogdan Huțucă.

Iată ce scria ieri Vergil Chițac pe pagina sa de Facebook:

„ Constat că s-a creat o adevărată isterie în plan social vizavi de o așa zisă infectare a mea cu Coronavirus. Informația vine exact pe fondul votului din Parlament de astăzi, pentru învestirea Guvernului Cîțu. Este adevărat că ieri am anunțat că nu pot participa la vot pentru că sufăr de o răceală și voi rămâne acasă. Totuși, nu știu în ce context colegii din Parlament au tras de la sine concluzia că sunt suspect de Coronavirus și au făcut public acest lucru.
Menționez că sunt sub medicație de două zile și nu am simptome de Coronavirus. Totuși, pentru a înlătura orice suspiciune, am solicitat efectuarea unui test și vă voi ține la curent. ”

Conducerea PNL întră în autoizolare la domiciliu

Cum măsurile de siguranță impun autoizolarea la domiciliu a oricărui cetățean ce intră în contact cu un suspect sau cu un confirmat de Coronavirus, conducerea PNL a decis că e cazul să facă același lucru. Astfel, nu cu mult timp în urmă, Ludovic Orban a declarat cum că se va autoizola la Vila Lac 1, de unde va continua să-și exercite atribuțiile în regim remote.

„Nu așteptăm ancheta epidemiologică. Am solicitat ministrului Sănătății să creeze rapid un mecanism de anchetă epidemilogică pentru toți colegii. Li se vor preleva probe pentru a fi diagnosticați. În ce mă privește pe mine, mă voi izola la Vila Lac 1, unde vom exercita atribuțiile”, a spus acesta.

„L-am informat pe președinte imediat ce am primit confirmarea că dl senator este infectat. Președintele va analiza și va decide calea de urmat. E absolut necesară ancheta epidemiologică la nivelul Parlamentului”, a adăugat Ludovic Orban.

Astfel, rămâne de văzut dacă PNL va mai participa sau nu astăzi la consultările cu președintele Iohannis, sau dacă acestea vor mai avea loc.

Citește și: Vergil Chițac (PNL) bagă spaima-n colegi

#News