Marcel Vela

Ministrul de Interne, Marcel Vela anunță că atât Jandarmeria, cât poliția vor avea de acum mai puțini angajați din categoria celor ce se aflau până acum în poziții de conducere, beneficiind de salarii extrem de mari.

Într-o declarație dată astăzi, Marcel Vela anunță că se vor face reorganizări în instituțiile de armă și că până la sfârșitul săptămânii, acestea vor trebui să vină cu un plan concret pentru ca această măsură să intre în vigoare.

Acesta a mai declat în cursul zilei de luni că Jandarmeria deja s-a anunțat a fi de acord cu măsurile impuse, urmând să ia modelul Poliției de Frontieră, cu cinci inspectorate regionale, în loc de 40 de inspectorate județene, cum are în acest moment.

„Au fost de acord să existe o comandă regionala care să aibă în răspunde câteva inspectorate. Pentru Ministerul de Interne va fi bine pentru că se reduc posturi de conducere cu salarii foarte mari, rămânând astfel economii pentru alte cheltuieli (..) pentru dotări, de exemplu (…) Am discutat săptămâna trecută despre tot ce ține de o programare bugetară. Este foarte greu să se comunice de la Direcția economică a ministerului cu 40 de directori economic din țară. Dacă se face o eficientizare, cred că și comunicarea va fi mai bună”, a spus ministrul de Interne, Marcel Vela.

De asemenea, s-a discutat și despre gruparea în funcție de domenii mai multor județe, reunite sub aceeași structură.

„Trebuie să recunoaştem – România în prezent este încă organizată după reforma administrativă făcută de Ceauşescu în 1968, cu multe judeţe, cu multe structuri, iar eu îmi doresc o eficientizare a managementului operaţional, a comunicării şi la Jandarmerie chiar cred că ar fi o variantă bună să se organizeze sub formă regională – mai multe judeţe sub o singură structură”, a continuat acesta.

Referitor la reorganizarea MAI, Vela a declarat că „este vorba strict de managementul instituţiei, care ţine de managerii din minister”.

#News