Bianca Drăgușanu nu face avere din frumusețe, ci din inteligență

„Eu câștig bani pentru că sunt deșteaptă. De femei frumoase e plină țara”

Bianca Drăgușanu, femeia perfectă, abia scoasă din cutie, și-a dorit încă de mică să fie „importantă, iubită, cineva”, iar pentru asta a muncit foarte mult, nedorindu-și să depindă de o persoană anume. De altfel, aceasta i-a mărturisit lui Cătălin Măruță, în emisiune, că vrea să organizeze evenimente cu discursuri motivaționale, considerând că din experiența sa are ce învăța alte persoane.

Dacă cei mai mulți și-o amintesc pe Bianca de la începuturile sale ca prezență pe sticlă, în caravana lui Mircea Radu, aceasta a făcut primii pași spre o carieră, pe care o consideră de succes, la 20 de ani, când s-a prezentat la un casting pentru o prezentare de modă, unde a avut ocazia să îl întâlnească pe Cătălin Botezatu.

În cadrul emisiunii lui Măruță, starleta a mărturisit cum a reușit să ajungă să câștige sume fabuloase, dar mai ales care a fost mereu atu-ul său.

„Eu am carte de muncă de la 18 ani, eu fac bani singură. Eu sunt genul de femeie care nu a depins niciodată material de altă persoană. La nivelul la care câștig eu acum e normal să am în jur doar oameni de succes. Eu am foarte multe contracte de imagine, am afacerea mea de mai bine de 12 ani cu rochii de mirese, am o afacere cu blănuri și costume de fitness de 6 ani, de 4 ani am contract cu extensii de păr, de un an am contract cu aur și diamante, de doi ani cu o casă de pariuri etc”, a declarat Bianca, foarte mândră de succesul său, cel mai recent contract important fiind cel al unui studio de videochat, pentru care primește 100.000 de euro.

Chiar dacă nu a reușit să termine o facultae, făcând numai doi ani la ASE, Bianca a dat mereu dovada de simț în afaceri. „Eu nu câștig bani neapărat pentru că sunt frumoasă, eu câștig bani pentru că sunt deșteaptă. De femei frumoase e plină țara, diferența o face creierul”, a declarat Bianca Drăgușanu „La Măruță” pe canapea.



Bianca Drăgușanu, acuzată că are ținute „fake”

Designerul este acuzat că are ținute contrafăcute și pentru că are dovezi nu tace. „S-a făcut pe TikTok un cont fals în care se spune că eu port haine fake. Argumentele care sunt: culoarea e altfel, nasturele stă altfel. Când faci o poză, în primul rând bagi filtre! Eu bag filtre pentru că mie așa-mi place. În al doilea rând, lumina, în al treilea rând, nu toate hainele arată în realitate fix ca în poze. Multora le fac retur pentru că nu sunt ca în poze”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru Cancan.

Mai mult, aceasta susține că a cheltuit peste 40.000 de euro doar în ultima lună, pe haine numai de firmă. „Dacă ar fi fost adevărat că îmi cumpăr haine fake, aș fi tăcut din gură și aș fi ignorat. Oricum, fiecare crede ce vrea! Dar când eu știu ce am comandat. Am pe mail bonurile, am făcut filmulețe și le-am postat”, se apără Bianca Drăgușanu.

Citește și: Nicio surpriză: Bianca Drăgușanu nu crede în școală!