O veste mai puțin plăcută pentru selecționata de fotbal U21 a României, cu numai o zi înaintea meciului cu Malta. Potrivit Federației Române de Fotbal, un jucător și un membru al staffului au fost depistați pozitiv cu Covid, numele acestora nefiind făcute publice.

„Au sosit rezultatele testelor efectuate duminică dimineaţă. Din păcate, un jucător şi un membru al staff-ului au fost găsiţi pozitivi cu virusul Sars-CoV-2. Aceasta a fost a cincea testare din această acţiune a lotului U21 şi este testarea UEFA necesară partidei cu Malta. Cei doi au fost izolaţi şi nu vor mai face parte din delegaţie pentru meciul programat marţi seară, la Giurgiu, de la ora 20.00. De asemenea, DSP va deschide o anchetă epidemiologică”, se arată în comunicatul FRF.

Echipa antrenată de Adrian Mutu a jucat, vineri, în Ucraina, precedentul meci din preliminariile CE 2021, unde au fost învinși cu scorul de 1-0.

Citește și: Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, infectată cu Covid

#News