Sursa foto: Facebook/ Gică Popescu

Naționala de fotbal a României a pierdut, ieri, cu 2-0, cu Muntenegru și a început campania din Liga Națiunilor într-un mod rușinos, susține Gigă Popescu, potrivit Digisport.ro.

În cele 90 de minute, fotbaliștii români au avut doar un singur șut pe poartă, în prelungirile partidei, iar potrivit statisticii, jucătorii lui Edi Iordănescu s-au prezentat într-un mod execrabil în fața ofensivă.

De asemenea, nici în defensivă lucrurile nu au stat mai bine. Co-autorul la ambele goluri marcate de Muntenegru a fost Vlad Chiricheș, acesta pierzând, la primul gol, mingea după ce a încercat o respingere. Mai mult, la al doilea gol s-a împiedicat fără să fie atins, mingea fiind recuperată de jucătorii Muntenegrului.

„Un meci în care am putea să-i dăm un 5 lui Rațiu”

Gigă Popescu a precizat că nu înțelege cum echipa națională a României s-a prezentat așa la un meci de fotbal, afirmând că jucătorii nu mai au atitudine.

„La echipa națională nu poți să te prezinți așa. Mai bine stai acasă. Să vii cu o astfel de abordare cu Muntenegru, nu se poate! Tactica îi aparține antrenorului. Eu sunt convins că Edi le-a spus 4-1-4-1, după un 4-3-3 în posesie, dar cu extremele foarte jos”, a precizat Popescu.

De asemenea, acesta a precizat că la niciun jucător nu s-a putut vedea „mândria de a juca pentru echipa națională.”

„Nu poți să te prezinți așa! Mai bine stai acasă. Nu se poate, scuză-mă. Am arătat ca o echipă de amatori! Nu merită să îmbrace tricoul echipei naționale. Să vină alții! Dacă au demnitate, se duc în fața oglinzii, își dau câteva perechi de palme și se trezesc”, a mai spus fostul fotbalist.

Totodată, Gigă Popescu a precizat că cei prezenți la înfrângerea rușinoasă cu Muntenegru vor duce mult timp această „performanță” pe umeri, afirmând că un astfel de rezultat lasă urme.

„Au o atitudine nesimțită când vin la națională. Ei asta fac!”, a conchis Gigă Popescu.

Reamintim că marți, 7 iunie, urmează meciul cu Bosnia, de la Zenica, în al doilea meci din Liga Națiunilor.

Citește și articolul: Banciu îi dă cartonașul roșu lui Ianis Hagi