Într-un ultim mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a partidului, PSD continuă lupta surdă împotriva Guvernului. Cum alegerile locale intră în linie dreaptă, iar moțiunea de cenzură împotriva guvernului pare și ea să prindă contur, social democrații se declară profund nemulțumiți, acuzându-i pe liberali de așa-zise ilegalități.

„Românii cu pandemia, Guvernul PNL cu hoția!

În timp ce românii erau ținuți în case, Guvernul PNL a devalizat bugetul României! O spune clar ”Raportul Curții Conturi privind cheltuielile Guvernului în starea de urgență”, care dezvăluie nu doar amploarea jafului liberal, dar – ceea ce este și mai grav – demonstrează cu cifre faptul că Guvernul liberal a sabotat cu bună-știință sănătatea românilor!”, se spune pe pagina de Facebook a PSD.

PSD: „Este obligatorie autosesizarea Parchetului în urma infracțiunilor constatate de Curtea de Conturi”

În opinia social democraților, guvernul Orban ar trebui să beneficieze de autosesizarea Parchetului, întrucât, potrivit acestora ar exista o serie de nereguli, printre care:

„- Prejudiciu de aproape 700 de milioane lei

– 825 de cazuri de abateri, nereguli, erori și ilegalități

– Achiziția măștilor de protecție la prețuri de 100 de ori mai mari

– Achiziții de combinezoane și alte materiale sanitare la prețuri de până la 10 ori mai mari

– Subfinanțarea testării – doar 8 aparate PCR achiziționate din cele 32 pentru care au fost alocați banii în bugetul aferent perioadei 01.01. – 15.05.2020

– Punerea în pericol a vieții cetățenilor prin subfinanțarea secțiilor ATI

– Expunerea iresponsabilă a personalului medical din prima linie la îmbolnăviri, prin achiziții repetate de echipamente de protecție neconforme

– Alocarea cu întârziere și în mod deficitar a fondurilor pentru sprijinirea populației

– Plăți în avans de milioane de euro pentru ventilatoare care nu au fost livrate nici până în acest moment

– Plăți ilegale a costurilor de transport, livrare și manipulare a produselor contractate, deși acestea erau în sarcina furnizorului

– Achiziţii făcute prin contracte atribuite netransparent

– Salarii babane și sporuri acordate prin încălcarea legii

– Neplata la timp a şomajului tehnic (la finalul stării de urgență 21% din solicitări erau neachitate)

– Neplata la timp a indemnizației aferente părinților (la finalul stării de urgență 31% din cereri erau neachitate)

Guvernul PNL trebuie să plece urgent! Vom scăpa România de cel mai incompetent și hoț guvern din istoria României.”, scriu cei de la PSD.

Citește și: Florin Cîțu: „Votează pe bandă rulantă legi fără surse de finanţare doar pentru că pot”

#News