Cu școli care au încă toalete în fundul curții ori poate nu au apă curentă, în plină epidemie de coronavirus, marți, Senatul a aprobat o propunere legislativă prin care sunt alocați 350 de lei pe an pentru uniforme școlare. După acest vot, Consiliul Național al Elevilor (CNE) și-a arătat nemulțumirea cu privire la această propunere, pe care de altfel au contestat-o și în luna iunie.

Conform edupedu.ro, organizația elevilor consideră că „în contextul economic actual, o astfel de măsură ar fi dezastruoasă”, „instituirea obligativității purtării uniformelor școlare de către elevi reprezintă doar o formă fără fond”, mai mult, „nu va atrage creșterea calității actului educațional, ci, în cel mai bun caz, va reprezenta doar un simulacru trist al unei asemenea creșteri”.

„Suntem consternați de iresponsabilitatea senatorilor care au votat acest proiect de lege. Acestea sunt nevoile educației din România? Acestea sunt prioritățile financiare ale statului român? Începutul anului școlar ne bate la ușă; în școli va fi nevoie de materiale de protecție sanitară, de device-uri conectate la internet, de infrastructură școlară și de multe altele. Stimați deputați, dacă sunteți cu adevărat preocupați de soarta elevilor din România, vă solicităm respingerea acestei ințiative legislative. Elevii au nevoie de acces la educație de calitate, nu de uniforme care să arate bine în poze!”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Citește și: Consiliul Național al Elevilor pune punctul pe „i”

HashTag News