Persoanele peste 65 de ani vor avea prioritate la alegerile locale, dar nu vor putea participa în comisiile de vot, se arată în raportul Parlamentului de către premierul Orban, conform siteului Stiri pe surse.

În acest raport, cu privire la măsurile prevăzute pentru desfășurarea alegerilor locale, dar și pentru începerea anului școlar, se arată că „pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, aflate în categoria de risc înalt, s-au recomandat următoarele: asigurarea accesului prioritar al acestor persoane în secțiile de vot, prin crearea unor intervale orare dedicate”. De asemenea, evenimentele electorale vor avea cel mult 50 de participanți în aer liber și 20 de persoane în spațiu închis, cu o durată de maxim 2 ore.

Mai mult, „în cazul persoanelor internate, votul cu urna mobilă va fi asigurat cu implementarea mărurilor specifice (purtarea echipamentului de protecție conform cu recomandările personalului medical al secției respective)”, precum și „evitatea prezenței îndelungate a acestor categorii de persoane la instruiri, în calitate de membri ai comisiilor de vot, observatori”, se mai arată în document.

Data alegerilor locale este stabilită de către Parlament, pe 27 septembrie, iar 18 august este ultima zi de înscriere a candidaților pentru primării, consilii locale, consilii județene și președinți de consilii județene.

Citește și: Ponta s-a sucit din nou: alegerile locale, pericol epidemiologic

HashTag News