Sursă foto: Facebook/Placebo
Sursă foto: Facebook/Placebo

Membrii trupei Placebo au transmis un mesaj prin care au anunțat că vor anula concertul programat pentru data de 13 iulie.

Artiștii au precizat că mai mulți membri ai trupei și ai echipei au Covid.

Trupa britanică urma să concerteze la Romexpo

Concertul a fost amânat, dar va fi reprogramat. Prin urmare, biletele vor rămâne valabile.

Potrivit unui mesaj transmis de organizatori cu numai 24 de ore înainte, din cauza unui „focar de COVID” în rândul membrilor trupei și echipei, acesta se va reprograma „cel mai probabil după jumătatea lunii august a acestui an”.

 ”Trupa tocmai ne-a anunțat că o parte din stafful lor și al trupei e infectată cu COVID așa că sunt forțati cu părere de rău să amâne showurile din România și Macedonia (13 și 16 iulie). Vom reveni foarte foarte curând cu noua dată după ce trupa stabilește toate detaliile de ordin logistic necesare unui turneu”, se arată în mesajul transmis de organizatori.

Potrivit organizatorilor, biletele achiziționate rămân valabile, în mod automat. Deși totul era instalat la Romexpo și concertul a fost pregătit, iar o parte din staff-ul lor deja a sosit la București, de acum câteva zile, evenimentul va fi amânat.

Mesajul transmis de membrii trupei Placebo

Ne pare rău pentru toata situația. Știm că aveați planuri, hoteluri, transport plătit dar mai ales că așteptați acest concert de multă vreme, la fel ca și noi… Vă rugăm să păstrați biletele și să așteptați noua dată de după jumătatea lui august, dată pe care o vom anunța foarte foarte curând. Dacă aveți alte planuri după jumătatea lui august, vă rugăm folosiți www.iabilet.ro/retur ca sa cereți refund. Vă mulțumim”.

Formația de muzică rock alternativ, înființată în Anglia, în 1994, de către Brian Molko (voce, chitară, muzicuță, claviaturi) și Stefan Olsdal (chitară bas, chitară, claviaturi, voce)

Primul toboșar oficial al formației, Robert Schultzberg, a părăsit Placebo în 1996, din cauza conflictelor cu Molko, fiind înlocuit, în același an, de către Steve Hewitt.

Placebo a cunoscut succesul o dată cu lansarea „Nancy Boy” în 1997, un cântec descris de solistul Brian Molko drept „obscen”.