Record de manifestări cu ocazia Nopții Muzeelor 2023

311 evenimente culturale se vor desfăşura sâmbătă, într-o ediţie comună România - Republica Moldova

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România anunţă un record absolut de 311 evenimente culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023, ce se va desfăşura sâmbătă, 13 mai, într-o ediţie comună România – Republica Moldova.În acest an, Noaptea Muzeelor va aduce publicului cele mai multe evenimente din ultimii 19 ani de existenţă: 297 din România şi 14 din Republica Moldova, acestea fiind înscrise până acum. Numărul înscrierilor la această ediţie va tot creşte până pe 13 mai, deoarece primim în continuare solicitări de la muzee sau entităţi culturale”, a declarat Dragoş Neamu, coordonator Departament Relaţii Internaţionale şi Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor, potrivit hotnews.ro.

Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de 217 muzee şi 80 de entităţi culturale, în 82 de localităţi din 33 de judeţe din toată ţara

.Pe lângă Bucureşti, Noaptea Muzeelor 2023 are un record de muzee şi spaţii deschise la Târgu Mureş, unde 28 de evenimente îşi aşteaptă publicul, urmate de oraşele Iaşi, Cluj-Napoca şi Braşov. În Capitală, sâmbătă de dimineaţă până noaptea târziu vor avea loc aproximativ 60 de evenimente propuse de muzee, galerii de artă, centre culturale şi expoziţionale, spaţii ale tearelor, opere, coruri, palate, institute, case ale experimentelor sau licee şi festivaluri de muzică.

Invitatul special al Nopţii Muzeelor 2023 este un muzeu fenomen la nivel mondial, War Childhood Museum/ Muzeul Copilăriei în Vreme de Război, care se află în premieră în România. 

Expoziţia sa va putea fi vizitată gratuit, la Noua Galerie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, începând cu ora 16:30, de pe 12 mai, până pe 12 iunie 2023. Expoziţia se intitulează „Listen/Ascultă” şi reprezintă o abordare curatorială inovatoare şi un parcurs expoziţional extrem de emoţionant, ce se construieşte în jurul obiectelor şi mărturiilor copiilor afectaţi de război. La prima participare în cadrul Nopţii Muzeelor, ediţia cu numărul 19, se află Ateneul Român, Muzeului Fotbalului, Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Miez Festival, Casa cu bunici „Niciodată Singuri”, Casa de licitaţii „Historic”, atelierele de desen şi arhitectură pentru copii dezvoltate prin proiectul „Case de Muzicieni” împreună cu MNRL şi MAM Studio la Muzeul Anton Pann şi multe altele. 

Societatea de Transport Bucureşti va suplimenta linia 361 cu un autobuz dedicat evenimentului, care va circula gratuit între orele 19.00 şi 03.00 în noaptea de 13 spre 14 mai.

Doi tineri au pus la cale un furt de zeci de mii de lei