Trei bărbați reținuți într-un caz de violențe și violare de domiciliu

Ei ar fi intrat în curtea unui tânăr, pe care l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele, dar și cu un obiect contondent în zona capului.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, au efectuat percheziții la domiciliile a 10 bărbați, care sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu, potrivit g4media.ro.

Potrivit oamenilor legii, in  30 septembrie 2022, cei 10 bărbați ar fi intrat în curtea unui tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Tufești, pe care l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele, dar și cu un obiect contondent în zona capului.

 În urma activităților desfășurate, la domiciliile unora dintre aceștia a fost descoperit un pistol cu gaze, 50 de cartușe, mai multe cuțite și o macetă, toate bunurile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor .Cei 10 bărbați, cu vârstele cuprinse între 27 și 57 de ani, toți din municipiul Brăila, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat, 3 dintre aceștia, în vârstă de 27, 46 și 57 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Brăila. În cursul zilei de joi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați cu propunere legală.

Mai multe persoane rănite, în urma unui atac cu cuțitul în Gara de Nord din Paris