Dîncu sugerează că PAUR ar fi furat din electoratul PSD

Părerea social democratului Vasile Dîncu despre noua senzație a politicii românești

Cu toate că nu vede vreo șansă ca PSD să le alieze, în viitorul apropiat, cu cei de la PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor), Vasile Dîncu recunoaște, printre cuvinte că o parte din electoratul care, până deunăzi, era al PSD-ului, s-a dus înspre partidul lui George Simion, o bună parte dintre aceștia fiind tineri. „Sondajele, studiile noastre din timpul campaniei și cele de după alegeri din această săptămână arată acest lucru. (…) Apoi, la alegerile locale, cei care au votat acum AUR au votat în primul rând PSD, deci unul din cinci, cam așa, unul din cinci a votat PSD. Au votat și PNL într-o proporție mai mică, dar chiar și USR PLUS au fost printre cei care au fost votați atunci la locale. Foarte interesant, se vede și o similitudine de structură cu USR, de exemplu, pentru că dintre votanții AUR, vreo 37% sunt tineri, din categoria 18-35. Deci sunt o serie de votanți nemulțumiți de la alte partide și cei mai mulți sunt din zona PSD”, a spus Vasile Dîncu.

Citește și: „Sunteţi o ţaţă de la piaţă în momentul de faţă”

Vasile Dîncu: „Nu avem niciun fel de discuție cu AUR”

„Nu credem în acest moment, nici nu înțelegem foarte bine care este orientarea acestui partid, care este un partid contra sistem și care probabil că se va raporta critic la toate partidele din mainstream-ul politic.”, a mai spus Dîncu.

Cu toate astea, social democratul este de părere că PAUR are șansa acum de a-și dovedi valoarea, caz în care va veni cu proiecte palpabile și utile țării.

„Sigur că în condițiile în care în Parlament vor fi proiecte, inițiative, care au o importanță mare pentru România, care pot să fie bune, cred că toate partidele vor achiesa, nu cred că un partid este blocat în Parlament numai pentru ideologia lui sau pentru stilul lui politic. De la caz la caz, cu siguranță că actorul politic AUR va putea să-și câștige oarecare legitimitate în Parlament, dacă va avea proiecte care să poată să fie considerate în spațiul democratic ca fiind legitime”, a declarat Vasile Dîncu la RFI.

Citește și: Dragnea poate munci… la Rahova

„Noi am făcut o reformă în această chiar scurtă perioadă de când avem o conducere nouă la partid, am schimbat discursul, un discurs care la un moment dat a adus partidului foarte multe pierderi electorale și o pierdere în ceea ce privește emoționalitatea brandului și ne-am schimbat un pic structura de votanți. Vă dau un exemplu, față de 2016, de alegerile trecute, când aveam peste 50% pensionari, în jur de 52% erau pensionari, acum, PSD la aceste alegeri are doar 32% pensionari și de asemenea o vârstă medie a electoratului care ne-a votat mult mai tânără decât cea de dinainte. Asta înseamnă că se schimbă electoratul”, a mai spus Dîncu.

Citește și: George Simion: „Suntem generația revanșei”

#News