Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu, fostul lider ALDE, își continuă  pledoaria cu privire la amânarea alegerilor parlamentare, ce sunt programate pe 6 decembrie, deși s-a dovedit că nu ziua alegerilor prezintă cel mai mare risc de infectare. De data aceasta, motivul invocat de Tăriceanu este amânarea până după apariția vaccinului anti-Covid, mai mult, acesta își dorește ca președintele să fie primul vaccinat, eventual direct la televizor.

„Dl Iohannis vorbește cu insistență despre vaccinul antiCOVID-19. Eu personal cred că în aceste momente este doar o propagandă ieftină și o nouă încercare de manipulare a populației!

De aceea îi zic așa: dle Iohannis, dacă acest vaccin nu este doar o iluzie pe care o vindeți românilor și chiar știți și credeți în apariția lui rapidă, haideți să amânăm alegerile parlamentare până după apariția acestui vaccin! Vaccinăm populația, facem o campanie reală și menținem o democrație funcțională și nu una de fațadă!

Așa parcă ne-ați convinge pe toți că acest vaccin nu este doar un slogan electoral, așa cum pare el acum!

P.S.: Era să uit: sper ca primul care se vaccinează, în direct la TV la oră de mare audiență cum vă place, să fiți dvs, dle Președinte!”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

Citește și: Iohannis: „Vaccinarea întregii populații, la primăvară”

#News