Subprefectul Sibiului Rareş Macrea a decalat că, în urma numărului din ce în ce mai mare de infectări, în Sibiu s-ar fi luat în calcul carantinarea municipiului.  „Vă daţi seama că luăm în calcul acest lucru şi specialiştii în sănătate publică vor găsi cele mai bune metode pentru a preîntâmpina această evoluţie fulminantă la Sibiu. Şi da, carantinarea este una dintre opţiuni, numai că nu o vom lua noi aici. Propunerile sunt absolut de ordin tehnic şi le face DSP-ul”, a declarat acesta.

DSP susține că o carantină este posibilă

„Direcţia de Sănătate Publică în acest moment a făcut o analiză de risc pentru anumite localităţi din judeţul Sibiu şi a trimis-o la Centrul Naţional de Sănătate Publică pentru a primi un aviz. (…) Prin acea analiză de risc, da, se propune carantinarea unor localităţi din judeţul Sibiu, inclusiv a municipiului Sibiu”, a explicat, la rândului lui, Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu.

Probleme pentru președintele Iohannis?

Cum președintele Iohannis face naveta între Sibiu, localitatea unde locuiește și București, caz în care carantina se va institui, acesta va avea nevoie de o adeverință „de la angajator” sau cu „legitimația de președinte”, potrivit legii care spune că persoanele care își locuiesc sau își desfășoară activitatea într-o localitate carantinată pot circula, însă doar pe baza unei adeverințe sau a unei legitimații de muncă.

Citește și: Uite carantina, nu e carantina! Prefectura Timiș încurcă borcanele

#News