Violeta Alexandru

Ministrul Muncii vine cu un sfat pentru părinții ce nu au cu cine lăsa copiii acasă

Întrucât școlile s-au închis de ieri iar mulți dintre părinți s-au trezit în situația de a nu avea cu cine să își lase copiii acasă, Violeta Alexandru vine cu soluția pentru aceștia. De fapt, sfatul ministrului este și nu este destinat părinților, întrucât, din câte știm, nu aceștia fac regulile, ci angajatorii lor. Astfel, ministrul Muncii sfătuiește să se flexibilizeze programul de muncă, astfel încât angajații ce au copii să poată sta acasă pe rând, pentru a putea avea grijă de aceștia. O altă soluție propusă este munca de acasă, acolo unde situația se poate plia pe o astfel de schimbare.

„Am venit cu câteva soluţii aplicabile exclusiv în perioada în care unităţile de învăţământ sunt închise, conform deciziei fiecărui angajator: 1. Munca de acasă, acolo unde angajatorul permite acest lucru; 2. Telemunca, acolo unde angajatorul, specificul muncii şi condiţiile logistice permit; 3. Flexibilizarea programului de muncă (modificarea orelor de începere a programului de lucru, prestarea doar a câtorva ore pe zi sau doar a câtorva zile pe săptămână la sediul angajatorului restul muncii urmând a se desfăşura de la distanţă). Cred că următoarele măsuri sunt de bun simţ atunci când specificul locului de muncă este acomodat. În cazul familiilor cu 2 părinţi, flexibilizarea programului de muncă este preferabilă astfel încât unul dintre părinţi să muncească dimineaţa şi altul după-amiaza. De asemenea, la nevoie, dând dovadă de spirit de solidaritate, mai multe familii se pot organiza, astfel încât, pe rând, câte un părinte, prin rotaţie, să rămână acasă cu cei mici. Nu aş recomanda: 1. Concediul de odihnă, în această perioadă. Mai mult, unii angajatori pot nega, pe baza actualei legislaţii, acordarea concediului unor angajaţi care cer, în masă, concediul de odihnă; 2. Concediul medical. Nu vreau să discut despre cum se poate obţine, dintr-o dată, un astfel de document”, scrie Violeta Alexandru pe Facebook.

50% dintre angajații României, acasă cu copiii

După cum bine știți, există un proiect de lege în dezbatere în Parlament în acest moment, care, dacă ar trece, ar putea să-i asigure pe angajați cu zile libere, salariul fiindu-le plătit de către angajatori. Banii pentru aceste zile libere nu vor fi asigurați de către angajator, ci de stat. Cu toate astea, mai avem parte de o problemă, și anume de scăderea producției, întrucât, dacă ar fi să facem un calcul simplu, aproximativ 50% din angajații țării au copii în grijă.

„Cam acestea ar fi opţiunile dacă suntem de acord că România trebuie să meargă înainte şi în situaţii de criză. Trebuie să fim responsabili şi să respectăm măsurile de prevenţie dar, în acelaşi timp, nu putem să închidem totul, pur şi simplu”, subliniază ministrul interimar al Muncii.

Citește și: China versus România, în saga Coronavirusului

#News